Sarkady Zsolt, viitorul şef la Cultură?
Concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor va avea loc la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, luni, 20 septembrie, de la ora 10.00, proba scrisă, respectiv miercuri, 22 septembrie, de la ora 14.00, interviul. Având în vedere că la şefia Ministerului Culturii se află un ministru propus de UDMR, Sarkady Zsolt, fost subprefect al judeţului Bihor şi director al Filarmonicii de Stat Oradea, are şanse mari să ocupe în viitor acest post. De altfel, acesta şi-a depus deja dosarul pentru concurs, urmând ca luni să participe la prima probă.
La finele lunii iulie, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor a rămas fără şef, Mircea Bradu fiind revocat din funcţie după ce Hotărârea de numire a lui în funcţia de director executiv al instituţiei a fost declarată ca fiind neconstituţională. În aceste condiţii, începând cu data de 13 august, atribuţiile acestuia au fost preluate de Mircea Paşca, consilier superior în cadrul instituţiei. "Nu sunt director interimar. Mă aflu tot pe funcţia mea, doar că, după revocarea domnului Bradu, s-a făcut delegare de atribuţii unui funcţionar din instituţie, declara, la acea dată, Mircea Paşca. Având în vedere că la şefia Ministerului Culturii se află un ministru propus de UDMR, Sarkady Zsolt are şanse mari să ocupe în viitor acest post. "Săptămâna trecută mi-am depus dosarul. Deocamdată, nu ştiu să am vreun contracandidat. Cert e că, pe lângă Bihor, încă 12 judeţe din ţară au rămas fără directori la Direcţia pentru Cultură după ce Hotărârea de numire a foştilor directori a fost declarată neconstituţională", ne-a declarat Sarkady Zsolt, menţionând că bibliografia necesară pentru desfăşurarea concursului a cuprins o serie de acte normative atât din domeniul cultural, cât şi administrativ. Situaţia este valabilă pentru încă 12 judeţe din ţară - Bistriţa Năsăud, Caraş Severin, Cluj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Olt, Sălaj, Sibiu, Tulcea şi Vrancea, unde foştii directori de la Cultură au fost revocaţi din funcţie din aceleaşi cauze.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.