Sărbătoare la Talpoş
Credincioşii ortodocşi din Parohia Talpoş vor avea duminică, 22 iunie a.c., o binemeritată zi a bucuriei duhovniceşti, care încununează credinţa şi jertfa lor. Biserica este îmbrăcată în haină nouă, iar alături de ea, au înălţat un monument în cinstea eroilor satului, pe care vor să-i înveşnicească cu numele înscrise pe cruce de marmură şi să fie pomeniţi la Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea va fi cinstită, în mod deosebit, prin prezenţa Prea Sfinţitului Dr. Petroniu Florea - Sălăjanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului, care, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, începând de la ora 9.00, va oficia slujba de sfinţire a bisericii şi a monumentului, săvârşind apoi Sfânta Liturghie.
Credincioşii, Consiliul parohial şi preotul paroh, Iconom stavrofor Teodor Ilieş, invită cu toată dragostea pe toţi fiii satului şi pe toţi credincioşii din satele vecine, în frunte cu preoţii lor, să participe la această slujbă a dragostei şi a credinţei.
Pomeneşte-i, Doamne, pe toţi cei care au jertfit pentru aceste lucrări şi le răsplăteşte!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.