„Cafeneaua prevenirii”, o acțiune stradală, cu mesaje preventive și expoziție cu desene create de copii, destinate prevenirii violenței domestice, organizate de polițiștii din Bihor, este evenimentul celei de-a treia zile a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.

Miercuri, 28 mai a.c., în cadrul evenimentului național „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, dedicată prevenirii violenței domestice, sub genericul „Oprește acum violenţa în familie! Împreună rupem tăcerea”, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Biroului Poliției de Proximitate Oradea, împreună cu reprezentanții Fundaţiei Lampas au organizat o serie de activități preventive pe raza municipiului Oradea, despre formele de manifestare a violenţei în familie.

Astfel, în intervalul orar 11.00 - 13.00, ei au fost prezenți în campusul Universității din Oradea, unde au organizat evenimentul „Cafeneaua prevenirii”. În acest context, polițiștii de prevenire din Bihor au interacționat cu studenții pe tema prevenirii violenței domestice, într-un cadru informal. Peste 100 de studenți, prezenți la activitate, au avut ocazia să servească o cafea sau o băutură răcoritoare și să primească informații utile de la polițiști, despre formele de manifestare a violenței în cuplu, despre instituțiile implicate în gestionarea acestui fenomen, precum și despre drepturile și măsurile prevăzute de lege pentru asigurarea protecției victimelor violenței în familie.

De asemenea, în Piața Unirii din municipiul Oradea, sub genericul „Oprește acum violenţa în familie, cere ajutor!”, polițiștii de prevenire bihoreni au organizat o acțiune stradală, menită să trezească și să sensibilizeze conștiința publică cu privire la fenomenul violenței împotriva femeii, un comportament indezirabil, cu efecte negative pe termen lung.

În eveniment au fost implicați și elevi ai Liceului de Artă Oradea, care au prezentat, într-o expoziție de desene, creațiile lor cu mesaje de prevenire a violenței domestice.

Totodată, au fost distribuite materiale cu recomandări clare despre ce putem face dacă suntem martori sau victime ale violenței, cum putem sprijini victimele violenței domestice, cum putem recunoaște și combate miturile periculoase care încurajează tăcerea și pasivitatea.

Acțiunile polițiștior din Bihor, derulate în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității vor continua azi, 29 mai a.c., tema zilei fiind siguranța în mediul on-line. Astfel, în intervalul orar 10.00 - 11.00, sub genericul „Navigăm în siguranță - Alegem responsabil mediul online!”, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității vor desfășura o serie de activități informativ preventive în unități școlare din municipiul Oradea, pe tema siguranţei pe Internet a copiilor și tinerilor.

Organizatorii îi invită pe toţi cei interesaţi să le fie alături pe întreg parcursul derulării evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității” în județul Bihor.