Săpături de anvergură în Gara Oradea
Gara Oradea intră într-un nou ciclu de şantier. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a dat verde proiectului iniţiat de Primăria Oradea pentru extinderea pasajului subteran pietonal existent. Pasajul existent pe sub clădirea staţiei CFR va fi prelungit pentru a face legătura între Piaţa Bucureşti şi strada Ecaterina Teodoroiu şi zona adiacentă. Valoarea totală a investiţiei depăşeşte un milion de euro.
În şedinţa Consiliului Municipal de luni, 31 august, consilierii locali vor trebui să aprobe preluarea terenurilor din gara Oradea unde se va deschide şantierul. Municipalitatea a decis că extinderea pasajului subteran existent sub Staţia CFR Oradea este necesar, deoarece reprezintă singurul mod în care se poate face legătura între Piaţa Bucureşti, zona gării şi strada Ecaterina Teodoroiu, precum şi zona adiacentă acesteia. Pietonii pot să traverseze zona gării doar pe o pasarelă metalică supraterană care traversează liniile de cale ferată. După numeroase solicitări ale orădenilor care locuiesc în zonă, municipalitatea a decis prin HCL 636/13 iulie 2009 că investiţia este necesară.
Veche de peste un secol, „pasarela metalică are durata normală de funcţionare depăşită, are numeroase defecte care nu mai pot fi reparate şi nu are gabaritul pe verticală necesar electrificării", se arată în caietul de sarcini al lucrării. Noul pasaj va avea lungimea de 26 de metri, o lăţime de 4,60 metri, o înălţime de 2,75 metri, şi va fi realizat din beton armat şi elemente prefabricate de beton. Pasajul existent în acest moment ajunge până în dreptul liniei patru, cel nou va traversa liniile cinci şi şase, iar ieşirea pe strada Ecaterina Teodoroiu va fi acoperită cu copertină. Deoarece lucrările se vor executa prin excavare, cele două căi de rulare trebuie demontate, la fel cablurile care asigură comunicaţiile şi întreg materialul de infrastructură feroviară. Canalul colector al apelor pluviale din zona gării va fi intubat, deversarea apelor urmând a fi direcţionată către pârâul Sălbatec.
Deoarece şantierul afectează într-o mare măsură infrastructura feroviară, necesitând mutarea a numeroase elemente de siguranţă a traficului care nu poate fi întrerupt, lucrarea va fi atribuită prin negociere directă către una din societăţile agreate de CNCF CFR SA. „Există deja un studiu de fezabilitate şi municipalitatea va proceda la negociere directă, după analizarea a trei oferte din partea unor societăţi agreate de CFR pentru realizarea lucrărilor. Proiectarea şi execuţia lucrării revin firmei care va fi desemnată, valoarea totală a investiţiei fiind de 4.226.550 lei", ne-a declarat Carmen Cherteş de la biroul de presă al municipalităţii.
După realizarea pasajului subteran, firma executantă trebuie să refacă în totalitate terasamentul de cale ferată şi să monteze echipamentul tehnic necesar traficului feroviar.
O gară nou-nouţă
În principala poartă feroviară a oraşului reparaţiile sunt la ordinea zilei. Clădirea propriu-zisă a fost renovată în întregime. S-au refăcut tencuielile, s-au gletuit şi vopsit pereţii şi plafoanele. Pardoseala a fost înlocuită cu plăci de gresie, toate casele de bilete au fost refăcute. Birourile personalului care deserveşte instituţia au fost refăcute şi reutilate. De asemenea, au fost recompartimentate spaţiile destinate publicului călător: restaurantul, grupurile sanitare, vestiarele, farmacia, cabinetul medical etc. În locul arhaicelor săli de aşteptare clasa I şi II, a sălii „mama şi copilul" au apărut spaţii comerciale noi.
După renovarea monumentalei clădiri principale, a venit rândul pasajului subteran şi al peroanelor. În acest moment lucrările din pasajul subteran sunt finalizate, pavajul fiind înlocuit cu dale de granit. Lucrările continuă în perimetrul peroanelor, care vor fi înălţate cu zece centimetri. Şi aici se aplică dale de granit, supraînălţarea lor fiind necesară din motive de securitate şi confort pentru călători, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene în materie de transport feroviar. Locurile de acces între peroane la suprafaţă au fost placate cu dale speciale de cauciuc de fabricaţie germană, tot din motive de siguranţă a traficului călătorilor. De asemenea, urmează să fie înlocuit întreg sistemul de iluminat al peroanelor. Termenul de finalizare al lucrărilor este în decembrie 2009.
Lucrările de renovare ale Staţiei CFR Oradea au început în 2006, valoarea investiţiilor de aici fiind de aproximativ 9,5 milioane de lei. Conform informaţiilor primite de la Compania Naţională CFR, staţia orădeană a beneficiat de cele mai multe fonduri pentru renovare din întreaga Regională CFR Cluj.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.