Sancţiuni pentru conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială
Conducerea Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor va fi sancţionată, deocamdată, administrativ. Cel puţin aşa a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle. Acesta a precizat că atât Zita Koncsek, cât şi Alina Ţica şi Ioan Groza şi-au recunoscut vina în cazul folosirii în scop personal de către Ţica a unui apartament aflat în proprietatea Direcţiei şi destinat copiilor instituţionalizaţi. "Vor fi sancţionaţi toţi, la pachet. Au recunoscut că sunt vinovaţi", a afirmat Ţîrle. Pe de altă parte, şeful CJ Bihor a precizat că, în perioada următoare, va fi demarat un control amănunţit la nivelul Direcţiei de Asistenţă Socială. De altfel, Ţîrle susţine că a constatat personal unele nereguli la această instituţie. Echipa de control şi specialiştii din Direcţia Tehnică vor analiza cheltuielile făcute de fiecare unitate aflată în subordinea Direcţiei, modul cum sunt întreţinute clădirile, precum şi investiţiile care se impun.



unde sunt bani angajatilor care trebuiau sai primeasca frate tirle
numai in romania poate fi cineva sanctionat in urma unui articol de ziar de scandal realizat la comanda conducerii. stati linistiti, oamenii fara aparteneta la pnl stiau oricum ce-i asteapta.sanctionarea la pachet insa nu este legala. dar cine se poate pune cu ei
Ne-am lamurit si cu aceste controale. Totul se desfasoara la comanda politica, caci nereguli veti gasi doar la conducatorii neagreati de dvs. Este si acesta un mod de a va pierde credibilitatea... Intrebarea este daca merita...