Sâmbătă umanitară pentru Asociația Down - „Grâu Fest” 2025
Pentru a realiza o conexiune cu trecutul, Centrul Tradițional de Conectare la Viața Simplă a gândit o serie de activităţi interesante în cadrul ediției din acest an a evenimentului “Grâu Fest”.
Astfel, la Husasău de Tinca, în perioada 9-10 august, vor avea loc ateliere de: olărit, pictat şi decorat turtă dulce, ţesut la război, preparat tăiţei de casă, muls lapte, parfumerie, copt pâine în cuptor tradiţional etc. De asemenea, va fi o zi specială, sâmbătă, dedicată unei acţiuni umanitare pentru Asociaţia Down Oradea.
Ediţia din acest an a „Grâu Fest” se va desfăşura după următorul program: sâmbătă, 9 august, între orele 11.00-18.00, atelier de frământat și copt pâine în cuptor cu lemne, împreună cu tinerii cu SD de la Asociația Down Oradea, coordonator – prof. Nela Axinte – voluntară; atelier de fiert mâncare la ceaun de către doamnele din comunitatea sătească - toate produsele pentru gătit sunt donate de către Centrul Tradițional de conectare la Viața Simplă și comunitatea sătească. Mâncarea la ceaun și pâinea proaspătă se vor putea achiziționa printr-o donație, iar fondurile vor fi virate în întregime Asociației Down Oradea, pentru susținerea celor două Centre de Zi: unul pentru Copii, iar celălalt pentru Tineri și Adulți – unica șansă de socializare și implicare în comunitate posibilă pentru ei (donația sugerată, de la 50 de lei); programul va continua cu acțiunea Poliției Rutiere Oradea, atelier de Educație Rutieră și Prevenirea Accidentelor de Circulație; se vor putea servi gustări pregătite de chefi, băuturi, înghețate, pentru ca toți cei prezenți să se simtă bine.
Duminică, 10 august, vor avea loc următoarele activități: de la ora 12.00, poveşti spuse şi citite de educatoarea din sat; ora 13.00, atelier de parfumerie; ora 13.00, atelier de muls lapte de la vaca; ora 13.30, şedinţă foto cu stil, alături de viţei; ora 14.00, atelier de pictat şi decorat turtă dulce; între orele 14.00-18.00, atelier de educaţie rutieră şi prevenire accidente, susţinut de Poliţia Română; ora 14.30, atelier de ţesut la războiul de ţesut tradiţional; ora 15.00, atelier de olărit; ora 15.30, atelier de preparat tăiţei de casă; ora 16.00, horă şi dansuri populare, împreună cu Asociaţia Folclor Fără Frontiere; ora 18.00, concert de vioară cu goarnă, susţinut de tezaurul uman viu, meşterul popular Marius Mihuţ.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.