Aşteptate şi dorite de orădeni, primele tramvaie moderne cu podea joasă construite în România, la Arad, intră în circulaţie, după finalizarea perioadei de probă.

Sâmbătă, 1 august, între orele 8.00 şi 17.00, orădenii sunt aşteptaţi să călătorească gratuit cu noile tramvaie, pentru a sărbători împreună evenimentul. Primele trei au ajuns în oraș în luna mai, iar al patrulea a fost pus pe șine în 4 iunie.

Municipalitatea orădeană va primi, în total, 20 de tramvaie noi fabricate la Arad. Investiția, în valoarea de 148 milioane lei, este finanțată din fonduri europene. Tramvaiele au fiecare o capacitate de 210 locuri, din care 45 pe scaune, sunt dotate cu recuperator de energie la frânare, aer condiţionat, instalaţie de încălzire şi rampă pentru persoanele cu dizabilităţi. Producătorul român Astra Vagoane Călători a fost singurul ofertant la licitațiile organizate de Primăria Oradea pentru achiziția celor 20 de tramvaie. Până anul viitor, toate tramvaiele achiziționate de la ASTRA Arad vor fi în circulație, iar noua linie spre Universitate va fi gata.