Un adolescent în vârstă de 14 ani şi-a pierdut viaţa, luni, după ce a fost luat de apele Crişului. Pompierii şi scafandrii l-au căutat aproximativ o oră. În ciuda manevrelor de resuscitare, medicul a declarat decesul.

Tragedia s-a petrecut luni după-amiază, în Oradea. „În jurul orei 17.30, un apelant al numărului unic 112 ne-a sesizat cu privire la faptul că un minor a dispărut în apele Crișului Repede, în zona podului Carol I din Oradea. La locul indicat de apelant s-au deplasat de urgență pompierii militari paramedici, echipajele de căutare salvare de la înec din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea care au acționat cu două bărci, fiind mobilizați, totodată, și scafandrii Detașamentului 2 de pompieri Oradea, aceștia din urmă găsind minorul după aproximativ o oră de căutări”, a declarat mr. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU „Crișana”. „Din nefericire, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate, minorul nu a mai putut fi salvat. La ora 19.30 medicul din cadrul SAJ prezent la fața locului declarând decesul acestuia”, a mai precizat Camelia Roşca. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs incidentul, legiştii urmând să se pronunţe cu privire la cauzele morţii. Anual, în perioada sezonului estival, la nivelul județului Bihor s-au produs tragedii „la scăldat”, victimele acestor nenorociri fiind, în multe cazuri, copii.  În acest context, pompierii trag, din nou, un semnal de alarmă referitor la pericolul pe care îl implică ignorarea măsurilor specifice de prevenire a înecului, adresându-vă rugămintea de a vă scălda doar în locuri special amenajate pentru înot; de a supraveghea în permanență copiii, de a nu intra în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare și de a evita scăldatul solitar sau pe timp de noapte.