Salvamontiştii demarează patrulările de iarnă în zonele turistice montane
Deşi pârtiile de ski încă nu sunt folosibile până la depunerea zăpezii, cu excepţia celei de la Vârtop - Arieşeni, salvamotiştii bihoreni vor demara din acest week-end patrulările în zonele turistice montane.
Potrivit informaţiilor furnizate de Lucian Nistor, coordonatorul Serviciului Salvamont Bihor, echipajele formate din câte doi salvatori montani şi un aspirant vor asigura turiştilor asistenţă, ghidaj şi, dacă este necesar, prim ajutor sau recuperare în caz de rătăciri. Patrulările vor fi efectuate până în luna mai 2006, în fiecare sfârşit de săptămână, în zonele Vârtop - Arieşeni şi Stâna de Vale, iar după repunerea în funcţiune a pârtiei de la Hidişel, asistenţa Salvamont va fi asigurată aici, în timpul săptămânii, zilnic, între orele 15.00-21.00, iar în week-end-uri de dimineaţa până seara. Deşi afluxul de turişti este instabil în zonele turistice montane bihorene, cert este că numărul acestora este în creştere de la un an la altul.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.