Ieri, prima echipă de salvatori care a ajuns la epava avionului, după localnici, membrii echipajului Salvamont Salvaspeo Bihor, a fost prezentată mass-media pentru a relata cele trăite de ei, în fatidica zi de luni.

Prima echipă oficială care a ajuns la epava avionului căzut în Apuseni, după localnici, a fost cea alcătuită din salvamontişti bihoreni. Eroii bihoreni au fost Mircea Petrescu, Lucian Frenţiu, care au ajuns până la epavă, Kokes Ioan, Popper Zoltan şi Goncearov Valentin. Aceştia au reclamat faptul că cele mai mari neajunsuri ale misiunii de salvare au fost lipsa coordonatelor, singurele indicaţii fiind primite de la gen. Baş şi dr. Hadrian Borcea, cum că avionul s-a prăbuşit undeva la nod-est de pârtia din Mătişeşti.  De asemenea, salvatorii au reclamat faptul că nu sunt incluşi în indexul 112, adică Salvamontul nu este alertat de către Dispeceratul STS, care asigură răspunsurile la apelurile de urgenţă, dar şi faptul că legea interzice în prezent ca deplasarea salvamontiştilor să se facă cu semnalizare acustică şi luminoasă. "Noi am folosit sirenă şi girofar în intervenţia de luni, pentru că avem o înţelegere în acest sens la nivelul judeţului Bihor, dar acest lucru va trebui reglementat prin lege", a declarat şeful Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo, Pinter Istvan. Odată ajunşi la faţa locului, fără nicio coordonată, echipa bihoreană a început căutările cu ajutorul unor localnici. Aşa că au ajuns primii la locul incidentului. Pe drum s-au întâlnit cu echipa care aducea fata, iar urcând, s-au întâlnit cu cei trei medici aduşi fiecare de către doi săteni. "Când am ajuns cam la 1,5 km de epava avionului, am dat de două jeep-uri care reuşiseră să urce dinspre comuna Horea. Mă gândesc că deja se ştia, cum urcase şi pădurarul. Când am ajuns lângă primul jeep am întâlnit prima echipă de patru localnici cu o pătură în care era transportată studenta care a murit. Era şi doctorul Zamfir cu dânşii. Doamna doctor Motora Ziana a întins pătura şi a început măsurile de resuscitare, cu adrenalină, cu masaj, respiraţie. Au rămas doi colegi cu dna doctor. Apoi, am plecat cu colegul Lucian spre epavă. Pe drum, la vreo 100 de metri m-am întâlnit cu a doua echipă, care era cu o targă făcută din două beţe şi o pătură în care era transportat, am aflat ulterior, copilotul, care avea amândouă picioarele fracturate. Pentru că se descurcau, am hotărât să continuăm să vedem ce era cu ceilalţi trei de care nu ştiam nimic. Mergând mai departe, ne-am întâlnit cu fiecare dintre ceilalţi trei medici, care se deplasau pe picioarele lor, cu toate că aveau fracturi, contuzii, asistaţi fiecare de câte doi localnici. Ştiam că dl Iovan, pilotul, că nu ştiam cine este, este încă în carlingă. Noi am fost prima echipă organizată care am ajuns acolo. Localnicii însă merită toate felicitările, căci au fost primii care i-au descoperit şi fără implicarea lor exemplară nu cred că i-am fi găsit. Am ajuns la epavă. Ultimul pe care l-am găsit era pilotul. Era într-o situaţie greu de descris. Încarcerat. Între fiare contorsionate. Cu capul uşor în jos. Membrele inferioare prinse... Colegul meu, Lucian, i-a luat pulsul. Era rece şi ţeapăn. Deja se instalase rigor mortis. Cred că murise de câteva ore", a declarat Mircea Petrescu, salvamontistul care a povestit filmul acţiunii.