O echipă a Salvamont Bihor a fost solicitată marţi seara la o intervenţie pe traseul Circuitul Cheilor Galbenei. Victima, un turist polonez, prezenta luxaţie la umăr şi acuza dureri puternice.

 

Printr-un apel la 112 primit marți seara, în jurul orei 18.30,  a fost solicitată intervenția Salvamont pentru ajutorarea unui turist polonez accidentat pe traseul Circuitul Cheilor Galbenei, situat în zona turistică Padiș, masivul Bihor.

„După ce s-a identificat locul exact al accidentului, la caz a intervenit patrula Salvamont care asigură permanența la punctul Salvamont situat în Poiana Glăvoi.

În jurul orei 20.00 echipa de salvatori a ajuns la victimă și s-a constatat că această prezenta o luxație de umăr și acuza dureri puternice”, se arată în informarea Salvamont.

„I s-a acordat primul ajutor, iar apoi grupul a fost condus până la punctul Salvamont din Glăvoi. Dat fiind că,  după imobilizarea umărului,  starea accidentatului se îmbunătățise substanțial, polonezii au precizat că nu doresc chemarea unei ambulanțe și au plecat mai departe, la cabana unde erau cazați”, se mai arată în informare.

Salvamont Bihor atrage, din nou, atenția turiștilor că traseul Circuitul Cheile Galbenei este unul dintre cele mai solicitante trasee din zona turistică Padiș, atât ca lungime, cât și ca diferență de nivel. „Vremea caniculară şi ploile abundente din ultima perioadă fiind un handicap suplimentar pentru turiști. Ca atare, traseul trebuie abordat cu prudență și numai de persoane cu experiență în turismul montan pedestru echipaţi corespunzător”, transmit salvamontiştii.

În ultimele 2 săptămâni salvamontiștii bihoreni au avut aproape zilnic intervenții pe acest traseu, în cele mai multe cazuri fiind vorba de persoane epuizate fizic și deshidratate, factori favorizanți pentru producerea de accidente grave.