Artişti fotografi din Oradea şi Bihor, precum şi iubitori ai artei fotografice s-au reunit vineri, 4 februarie, la Galeria Euro Foto Art din Oradea, pentru a participa la vernisajul primului Salon al Artiştilor Fotografi Bihoreni. Lucrările au fost prezentate de către criticul de artă dr. Ramona Novicov, iar momentul muzical a fost asigurat de susţinute formaţia de coarde "Trio Fortisimo". La vernisaj, artistul fotograf Ştefan Tóth A.FIAP a participat la eveniment şi în calitate de preşedinte al AAFR.

Salonul Bihorean, organizat sub patronajul Consiliului Judeţean Bihor şi al Primăriei Oradea, la propunerea artistului fotograf Ştefan Tóth A.FIAP, cuprinde 101 de fotografii alb-negru şi color, realizate din lucrările celor patru Organizaţii partenere ale AAFR din Bihor: Clubul Fotografic Nufărul şi Asociaţia Euro Foto Art din Oradea, Fotoclubul Helios din Marghita şi Fotoclubul Érmellék din Valea lui Mihai. Colecţia Clubului Fotografic Nufărul Oradea care, în acest an, va aniversa 35 de ani de existenţă, se prezintă în cadrul Salonului Bihorean, cu 35 de fotografii, cu tematică variată, realizate de artiştii fotografi: Eugen Antal, Tünde Benyovszki, Monica Butnaru, Constantin Dancoglu E.FIAP, Ene Cristian, Francisc Egri, Radu-Horia Gabor, Nicoleta Gabor, Laura Haiduc-Haris, Ludovic Lovadi, Gavril Mertz, József -Norbert Molnár, Eugen Munteanu, Gheorghe Petrila A.FIAP, Adela Rusu, Cristina Scheck şi Vasile Venig A.FIAP. Colecţia Fotoclubului Helios din Marghita, fondat în anul 2006, este formată din 25 de fotografii color, cu o tematică liberă, realizate de artiştii fotografi: Iuliana Antal, Aliz Bradács,dr. Emeric Kékedi, Ludovic Pósán şi dr. Sorin Tabacu. Fotoclubul Érmellék din Valea lui Mihai, fondat în 2009, cu scopul de fotografia Valea Ierului, participă la primul Salon Bihorean cu 25 de fotografii color, realizate de cei 12 membri ai fotoclubului: Károly Bíró, Sándor Csorba, György-Lehel Gyula, Lajos Kecskés, Imre Kele, Emese Kovács, Csaba Rencz, Ilona Szalai, István Szilágyi, Károly L. Toroczkai, Károly Toroczkai jun. şi Szabolcs. Asociaţia Euro Foto Art din Oradea este reprezentată de artistul fotograf Ştefan Tóth A.FIAP, care expune 14 fotografii color din cadrul ciclului "Tradiţii populare maghiare din Bihor".

Expoziţia rămâne deschisă la Galeria Euro Foto Art din Oradea, Piaţa 1 decembrie nr. 12, până în data de 24 februarie a.c., în zilele de lucru, între orele 8.00-19.00. Intrarea vizitatorilor este liberă.