Salonta: Ilegalităţi cât... casa la apartamentele ANL
După ce zeci de solicitanţi ai unei locuinţe ANL din Salonta s-au plâns că lista cu beneficiarii eligibili a fost întocmită după alte criterii decât cele stabilite de lege şi în urma relatărilor din mass - media despre acest subiect, prefectul judeţului Bihor, Mircea Ghitea, a pus piciorul în prag şi a trimis Corpul de control al instituţiei la Primăria din Salonta. Dosarele celor care se şi vedeau deja chiriaşi într-un apartament construit din banii publici au fost luate la puricat, iar inspectorii au găsit o serie întreagă de nereguli. În urma controlului a ieşit la iveală faptul că autorităţile locale, respectiv comisia care a analizat dosarele a acordat punctaje după ureche, în dispreţul legii, nu a verificat temeinic dacă solicitanţii au sau nu un loc de muncă în Salonta, încadrarea la nivelul de studii a fost făcută greşit, în timp ce nimeni nu a verificat dacă cei care au prezentat un contract de închiriere au şi locuit efectiv la adresa respectivă.
Locuinţe pentru nepoţi
Pentru cele 30 de apartamente construite de ANL în Salonta, toate cu două camere, au existat nu mai puţin de 180 de cereri. Lista cu beneficiarii eligibili a fost finalizată în urmă cu câteva săptămâni, iar ierarhizarea acestora în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute a declanşat o serie de nemulţumiri şi acuzaţii la adresa comisiei, dar şi la adresa primilor clasaţi. Nici nu e de mirare, câtă vreme pe locurile fruntaşe s-au regăsit angajaţi ai Primăriei, nepoţi ai unor consilieri locali sau copii de bani gata care au apelat la tot felul de tertipuri pentru a primi un apartament de la stat, la un preţ derizoriu. Spre exemplu, unii dintre solicitanţi au încheiat contracte de închiriere fictive ba cu o rudă, ba cu un amic, cu o suprafaţă cât mai mică, chiar dacă, în realitate, persoanele cu pricina nu au renunţat niciodată la confortul oferit de casa părintească. Deşi toate aceste nereguli au ajuns şi la urechile autorităţilor din Salonta, atât primarul, cât şi viceprimarul au declarat că legea a fost respectată în totalitate, fără ca vreunul dintre ei să catadicsească să verifice atent actele depuse în dosare. Prefectul Mircea Ghitea a luat în schimb decizia de a trimite Corpul de control la Primăria din Salonta.
La unii au dat, la alţii au luat
Raportul redactat de inspectorii prefecturii în urma controlului arată negru pe alb că toate nemulţumirile au fost întemeiate şi, mai mult decât atât, scoate la iveală încălcări flagrante ale legii. Astfel, potrivit raportului, în cazul criteriului privind situaţia locativă actuală, din totalul celor 30 de dosare verificate, în cazul a 22 de dosare, titularii cererilor sunt comodatari în spaţii aparţinând fie unor membri ai familiei, fie unor terţe persoane. În toate cele 22 de cazuri punctajul acordat la acest criteriu a fost cel de 10 puncte, în loc de doar 7, cât spune legea. La calcularea suprafeţei locative deţinute, comisia care a analizat dosarele, pornind de la premisa că intră în categoria chiriaşilor şi persoanele care stau într-o locuinţă în baza unui contract de comodat, a calculat suprafaţa locativă deţinută conform acestor contracte de comodat care au trecute suprafeţe derizorii (ex: 7,8 mp în cazul Stan Mihaela; 12 mp în cazul Naday Katalin etc). În plus, Corpul de control a constatat că au fost acordate puncte şi acolo unde nu s-a prezentat documente relevante cum ar fi CF sau schiţa apartamentului/casei, întocmită de o persoană abilitată. Au fost prezentate doar schiţe întocmite de mână. Tot conform raportului, au existat situaţii când titularul cererii a prezentat contract de comodat pentru un spaţiu de locuit fără a dovedi că locuieşte efectiv acolo, lipsind flotantul, la adresa respectivă, pe cartea de identitate. Deşi au fost darnici cu unii, angajaţii Primăriei din Salonta nu au acordat 13 puncte pentru solicitanţii care au absolvit şcoli profesionale. Mai mult, reprezentanţii Prefecturii Bihor au găsit un caz în care nu a fost anexată la dosar o adeverinţă cu venitul realizat (cazul Matiu), dar şi un alt dosar în care această adeverinţă nu era datată şi înregistrată (cazul Milian).
Lista cu beneficiari va fi refăcută
Concluziile la care a ajuns Corpul de control al prefectului sunt cât se poate de clare: s-a interpretat greşit nivelul de studii (şcoli profesionale pentru care nu s-au acordat 13 puncte); nu au fost verificate temeinic condiţiile de acces la locuinţele ANL ( locul de muncă în municipiul Salonta); s-a interpretat greşit contractul de comodat, punându-se semnul egalităţii între chiriaşi şi comodatari, nu s-au prezentat documente relevante, pentru unele cazuri, cum ar fi CF sau schiţa apartamentului/casei din care să rezulte suprafaţa imobilului în care locuiesc solicitanţii de locuinţe ANL etc. Din aceste motive, s-a dispus reanalizarea tuturor dosarelor şi refacerea listei cu beneficiari, inspectorii Prefecturii stabilind totodată mai multe măsuri menite să împiedice alte tentative de fraudă. Astfel, pentru cei care au încheiat un contract de comodat punctajul acordat va fi de 7 puncte, specific pentru cei toleraţi în spaţiu, absolvenţii de şcoli profesionale vor primi 13 puncte pentru că au pregătire prin studii profesionale de specialitate, se va verifica temeinic îndeplinirea condiţiilor de acces la locuinţele ANL şi dacă persoanele care au declarat că locuiesc într-un anumit spaţiu şi locuiesc efectiv acolo.



Mai nou,se subinchiriaza un ANLcu 100e,iar autoritatile stiu,cind am cerut explicatii raspunsul a fost,,nu e treaba ta,,.In ce tara traim.....