Salon alimentar cu produse bio, marca "Italalimenti"
Primul salon en-gross de alimente şi produse bio, marca "Italalimenti", şi-a deschis ieri porţile în prezenţa a numeroşi oficiali şi invitaţi din ţară, dar şi Italia, ţara de origine a celor trei oameni de afaceri care au importat acest nou concept. Noul salon alimentar a fost amenajat în Complexul Galassini, situat la intersecţia stăzilor Ovidiu Densusianu şi Piaţa Ignatie Darabant, vizavi de Gara de Vest din Oradea, în cartierul Ioşia.
"Italalimenti" este un brand adus de curând în România, care doreşte să promoveze alimente şi produse bio, de calitate superioară, care să satisfacă nevoia orădenilor de a consuma produse cât mai sănătoase. Noul salon alimentar inaugurat ieri oferă o gamă de produse dintre cele mai variate, fiind dotat cu două camere frigorifice, care vor asigura prospeţimea alimentelor perisabile. Orădenii vor putea găsi aici numeroase sortimente de fructe şi legume, care vor avea sigiliul "bio". De asemenea, la noul en-gross pot fi găsite produse originale italiene, de la paste la sosuri pentru paste, ulei de măsline, produse de patiserie specifice, dar şi o gamă variată de vinuri, asortate cu brânzeturi şi mezeluri aduse din Peninsulă. Cum specificul salonului este unul en-gross, acesta se adresează în special restaurantelor sau hotelurilor din oraş sau din zonele limitrofe. Totuşi, orădenii care doresc să testeze noi produse naturale şi să se bucure de o alimentaţie cât mai sănătoasă sunt invitaţi la en-gross-ul "Italalimenti" din Ioşia. Magazinul agroalimentar va fi deschis întreaga săptămână, între orele 8:00 şi 20:00. În altă ordine de idei, odată cu inaugurarea acestui salon va fi pus în practică şi un alt concept, cel de livrare a mărfurilor în urma comenzilor care se pot face la telefon sau pe e-mail. Astfel, persoanele interesate pot apela numerele de telefon 0771/377.566 sau 0733/330.100, respectiv pot să facă comenzi folosind adresa de e-mail: office@italalimenti.ro. Reprezentanţii firmelor Galassini, respectiv ai Italalimenti şi-au exprimat convingerea că acest proiect este un prim pas, la anul ei doresc să inaugureze cel mai mare depozit de frig din România, care va fi situat pe Calea Borşului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.