Cu acest prilej, va fi lansată o excepţională "Panoramă critică a poeziei româneşti din secolul al XX-lea", încununarea unor lungi şi laborioase meditaţii ale criticului asupra fenomenului liric românesc modern, într-o antologie de peste 1100 pagini, cuprinzând cele mai frumoase creaţii ale poeziei româneşti de la Alexandru Macedonski, trecând prin clasicii modernităţii noastre - Arghezi, Bacovia, Blaga, Barbu, Voiculescu, prin marii poeţi postbelici, până la poeţii importanţi ai zilelor noastre, fiecare poet beneficiind şi de o prezentare critică profesionistă. Este o carte -tezaur, o adevărată antologie a poeziei româneşti, ce n-ar trebui să lipsească din biblioteci, inclusiv din cele ale şcolilor şi facultăţilor umaniste. Autorul va vorbi despre realizarea sa monumentală şi va acorda autografe. Cartea costă 100 de lei.
O lansare a "Panoramei" va avea loc şi miercuri, 2 aprilie, ora 10.00, la Facultatea de Litere a Universităţii Oradea.