Salariul minim brut a fost majorat la 540 lei
Guvernul a decis, ieri, majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, de la 500 lei la 540 lei începând cu 1 octombrie 2008, conform acordului încheiat în luna iulie cu sindicatele şi patronatele.
Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a declarat că hotărârea aprobată, ieri, de Executiv prevede în mod distinct şi majorarea salariului minim la 600 lei, la începutul anului viitor. Conform înţelegerii deja încheiate, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 540 lei lunar, în perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008, pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie pe lună, reprezentând 3,176 de lei/oră şi, începând cu data de 1 ianuarie 2009, acesta va fi de 600 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie pe lună în anul 2009, reprezentând 3,529 de lei/oră. În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit la 500 lei lunar şi, prin proiectul de hotărâre, se propune o majorare de opt procente în perioada 01 octombrie-31 decembrie 2008, iar de la data de 1 ianuarie 2009 este prevăzută o majorare cu încă 11,1 la sută.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.