Casa Judeţeană de Pensii Bihor a anunţat că, în perioada 1 octombrie - 31 decembrie a.c., salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 540 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună, reprezentând 3,176 lei/ora. Începând cu raportarea aferentă lunii octombrie 2008, cota de contribuţie individuală de asigurări sociale în cazul concediilor medicale se calculează la venitul brut de 540 lei. Programele informatice: SetupAnx_8.03 şi Veranexe vers 24.0 se pot descărca de pe site-urile: www.cjpensiibihor.rdsor.ro şi www.cnpas.org. sau pot fi preluate direct de la sediul Casei Judeţene de Pensii Bihor, Serviciul "Evidenţă contribuabili" pe suport CD-ROM sau suport STIK - usb.