Sacul bugetar sună adunarea birurilor locale
La fiecare început de an, cei mai conştiincioşi dintre noi se prezintă la ghişee pentru a-şi achita obligaţiile către administraţia publică locală. Din fericire pentru contribuabilii orădeni, cuantumul taxelor şi impozitelor datorate la bugetul local în anul 2004 nu a fost majorat, decât într-un procent nesemnificativ, faţă de anul precedent. Singurele noutăţi în acest domeniu sunt cele aduse de noile reglementări apărute, şi anume cele prevăzute de Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală, ce au intrat în vigoare de la începutul anului 2004 şi o dată cu apariţia cărora Ordonanţa 36/2002 privind impozitele şi taxele locale şi Ordonanţa 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale au fost abrogate...
Şi terenurile din extravilan au devenit impozabile
Faţă de anul 2003, impozitul aferent clădirilor a rămas în procent de 99% neschimbat, diferenţa fiind aproape insignifiantă, taxa asupra mijloacelor de transport, la fel, o creştere uşoară, echivalentă cu inflaţia, înregistrând doar impozitul pe terenuri. Pentru prima dată, însă, în acest an, prin noul Cod fiscal, a fost introdus impozitul pe terenurile situate în extravilan. "Este bine, însă, că acesta are un cuantum redus, şi anume 10.000 lei/ha, indiferent de zona şi rangul localităţii în care este situat terenul. Cred că, prin intermediul acestei măsuri, s-a urmărit mai degrabă o mai bună evidenţiere a acestor suprafeţe", ne spune dl. Ioan Guler, şef Serviciu Constatare Impunere Persoane Fizice din cadrul Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a Primăriei Oradea.
Aşa cum se ştie, impozitele şi taxele locale pot fi achitate trimestrial, în rate egale, contribuabilul având obligaţia să se încadreze în cele patru termene de plată, şi anume 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie. Aceia dintre noi care achită suma integral, până la expirarea primului termen de plată, adică până în 15 martie (inclusiv), vor beneficia de o reducere de 3%, bonificaţie aplicabilă doar în cazul clădirilor şi terenurilor, deci nu şi a mijloacelor de transport.
Doar chirie (nu şi impozit) pentru clădirile municipiului
Nici în ceea ce priveşte persoanele juridice, impozitele şi taxele locale nu au cunoscut modificări, rămânând valabile cele aprobate prin Hotărârea Consiliului Local 628/2003. Spre deosebire, însă, de vechile reglementări, prin noul Cod Fiscal s-a statuat mai clar principiul impozitului pe proprietate. "Un exemplu în acest sens ar fi faptul că, din acest an, agenţii economici nu mai au obligaţia să achite impozit, ci doar chirie, pentru clădirile aflate în proprietatea municipiului. Până acum, aceştia datorau atât impozit, cât şi chirie pe clădirile respective, ceea ce nu era echitabil deloc", afirma dl Emil Berdie, şef Serviciu Constatare Impunere Persoane Juridice.
O altă noutate adusă de Codul Fiscal este aceea că taxa hotelieră pentru 2004 este de 2% din valoarea sejurului şi nu 2% pentru o singură zi, indiferent de durata sejurului, aşa cum era până anul trecut. "Ce mai trebuie să ştie agenţii economici este că au obligaţia de a depune declaraţie până la data de 31 ianuarie a fiecărui an fiscal, indiferent dacă au intervenit sau nu modificări. Pentru modificări ale masei impozabile sau ale datelor de identificare, aceştia au obligaţia de a depune o declaraţie în termen de 30 de zile de la data modificării, sub sancţiunea unor amenzi cuprinse între 1,5 milioane lei şi 3 milioane lei, pentru depunere peste termen, respectiv 4-12 milioane lei, pentru nedepunere", a mai adăugat şeful Serviciului Constatare Impunere Persoane Juridice.
Mai menţionăm că, la nivel local, există un Regulament privind stimularea atragerii de investiţii, aprobat prin HCL 208/2003, care prevede facilităţi, în funcţie de valoarea şi profilul activităţii, pe o perioadă de până la 5 ani.
Modalităţi de achitare a taxelor şi impozitelor
Încă din anii precedenţi, orădenilor li s-a pus la dispoziţie şi alte modalităţi de plată a impozitelor şi taxelor locale decât cele clasice, şi anume la ghişeele Primăriei. Astfel, dacă nu dorim să stăm la coadă la camera 14 (persoanele fizice) sau la camera 13 (persoanele juridice) sau nu avem posibilitatea să ne prezentăm aici în intervalul orar 8.00-13.30, putem opta pentru plata prin intermediul cardurilor la bancomatele BancPost sau la un ghişeu special al Primăriei, iar în cazul agenţilor economici, cu ordin de plată prin banca la care au cont deschis. De asemenea, începând din acest an, taxele şi impozitele locale pot fi achitate şi prin poştă, la patru oficii din municipiul Oradea, şi anume Oficiul Poştal nr. 1 (Poşta mare), Oficiul Poştal nr. 7 (Cazaban), Oficiul Poştal nr. 9 (Rogerius) şi Oficiul Poştal nr. 10 (Cantemir).
"În curând, însă, orădenii vor avea la dispoziţie şi o altă variantă, anume aceea a plăţii prin Internet. Deja au fost făcute testele preliminare, urmând ca, în timp real, să fie posibilă şi efectuarea acestui tip de operaţiune", ne-a declarat dna Sofia Luncan, şef Serviciu Încasare şi Operare Date.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.