Cunoscutul sfat "Cine n-are bătrâni să-şi cumpere" şi constatarea "Bătrâneţe, haine grele" nu au succes în Italia. Majoritatea celor care au depăşit şase decenii de viaţă o duc foarte bine, fiind feriţi de grijile materiale. Conform unui studiu elaborat pentru 2002 de Institutul Naţional de Statistică (ISTAT) din însorita pensinsulă, "Italia este ţara cu cel mai ridicat indice de bătrâneţe din lume, cu 133 de persoane de 65 de ani şi 100 de tineri sub 15 ani". Conform datelor statistice, un italian din cinci are cel puţin 65 de ani. După estimările specialiştilor, peste trei decenii, proporţia va fi şi mai "avantajoasă" pentru vârstnici, un italian din trei va avea peste 60 de ani. Se pare că viaţa în frumoasa peninsulă europeană nu este deosebit de grea din moment ce speranţa de viaţă a crescut la 77 de ani pentru bărbaţi şi 83 de ani pentru femei. Dintr-o amplă informare prezentată Parlamentului de Luigi Biggeri, preşedintele ISTAT, tot italianul a putut afla că, din 1995, locuieşte în ţara cea mai puţin prolifică din lume, unde o femeie naşte 1,25 copii. Rezultatele studiului nu au rămas fără ecou. Într-o ţară civilizată, cu economie stabilă şi preocupare reală pentru viitor, se iau măsuri pentru remedierea situaţiilor disperate. Luând notă de situaţia gravă din punctul de vedere al natalităţii, guvernul italian a decis să acorde 2.400 de euro pentru fiecare nou-născut. Propunerea a fost făcută de Roberto Maroni, ministrul bunăstării sociale al acestei ţări, şi ar urma să devină efectivă cel târziu din primăvara viitoare. Banii promişi de guvern vor fi plătiţi în trei tranşe, a câte 800 de euro. Prima rată o va primi viitoarea mamă, când medicul confirmă sarcina, a doua la naşterea copilului, iar ultima - când bebeluşul împlineşte un an. Chiar dacă a provocat un val de critici, demnitarul a susţinut în proiectul de lege ca de aceşti bani să beneficieze şi mămicile nemăritate. Făcând un calcul mititel, constatăm că fiecare nou-născut va primi echivalentul a circa 91 milioane de lei. În Italia, căci la noi, deşi natalitatea are valori modeste, sărăcia bugetului de stat nu permite decât o alocaţie simbolică. Cei 2.400 de euro i-ar primi un copil doar dacă ar beneficia de alocaţie până la 30 de ani. Cât despre proporţia populaţiei vârstnice, suntem departe de italieni. Speranţa de viaţă s-a aşezat pe tobogan, fiind în scădere. La noi, populaţia nu este foarte îmbătrânită. Dar foarte săracă...