Să ne prezentăm la vot!
Duminică, 30 noiembrie a.c., România votează! Dezbaterile care au avut loc în perioada campaniei electorale scot în evidenţă numeroase nemulţumiri ale electoratului faţă de cei aleşi în legislaturile precedente.
În această situaţie, alegătorii devin tot mai convinşi că cel mai înalt for legislativ al Statului - respectiv Parlamentul - va fi un exponent autentic al intereselor naţionale numai în măsura în care vor ajunge senatori şi deputaţi oameni competenţi, cinstiţi şi animaţi de profunde sentimente patriotice. Votul uninominal, mai mult decât votul pe liste, ne oferă posibilitatea să-i selectăm, dintre cei propuşi, pe cei mai buni, în care putem avea încredere, indiferent din ce partid provin. Avem o înaltă datorie civică să participăm la vot, să cumpănim cât mai bine şi să-i alegem pe cei mai buni! Altfel s-ar putea ca anumite grupuri de interese să facă o mobilizare deosebită pentru participarea aderenţilor lor la vot şi să ne trezim cu o configuraţie a noului Parlament străină de interesele noastre. Stimaţi cetăţeni! Neparticiparea la vot nu reprezintă numai expresia dezinteresului pentru treburile publice, ci mai mult o mentalitate profund dăunătoare pentru viitorul ţării noastre. În numele sentimentelor patriotice care trebuie să guverneze actele noastre publice, vă îndemnăm ca în 30 noiembrie a.c. să participaţi la vot şi să-i alegeţi pe cei mai buni. De votul nostru va depinde viitorul vostru!
Comentarii
Nu există nici un comentariu.