Municipalitatea orădeană a anunţat că ieri, 12 aprilie, a fost finalizată licitaţia pentru închirierea terenurilor destinate modulelor de alimentaţie publică cu terasă. Acestea vor fi amplasate pe Aleea Ştrandului - zona cuprinsă între Hotelul Hilton şi Expo Flora, în Parcul Libertăţii şi în scuarul de pe malul drept al Crişului Repede - str. Emilian Chitul (pe amplasamentul fostei unităţi de alimentaţie poblică a ICSAP Oradea).

Tereurile au o suprafaţă de maxim 250 mp fiecare şi aparţin domeniului public al municipiului. Conform procesului verbal de verificare a ofertelor depuse şi a hotărârii de adjudecare, comisia de atribuire a decis ca amplasamentul din Parcul Libertăţii să fie atribuit spre închiriere firmei SC Lildec SRL, la un preţ de 0,90 lei/mp/zi. Amplasamentul din scuarul de pe malul drept al Crişului Repede, pe str. Emilian Mircea Chitul, a fost atribuit spre închiriere firmei SC Pinota SRL, la un preţ de 0,70 lei/mp/zi. În ceea ce priveşte amplasamentul de pe Aleea Ştrandului, situat între Hotelul Hilton şi Expo Flora, comisia a decis să nu atribuie acest spaţiu, procedura de închiriere urmând să fie reluată în condiţiile anunţului iniţial, la o dată ce va fi comunicată conform prevederilor legii. Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Oradea, oferta prezentată de SC Select Catering SRL pentru spaţiul de pe Aleea Ştrandului "a fost respinsă de Comisia de atribuire, din cauza nerespectării prevederilor capitolului 4 privind elaborarea şi prezentarea ofertei din Instrucţiunile de participare la licitaţie (lipsă certificat de urbanism, lipsă aviz CMUAT, lipsa acordului Administraţiei Bazinale Ape Crişuri)".