S-au epuizat biletele la "Spărgătorul de nuci"
Compania de balet "Oleg Danovski" a pornit, împreună cu doi balerini ruşi de la Teatrul Balşoi, într-un turneu naţional în 13 oraşe cu spectacolul "Spărgătorul de nuci".
La Oradea, acesta va fi susţinut joi, 2 martie, în Sala de spectacole a Teatrului de Stat. Biletele au fost puse în vânzare în urmă cu aproape trei săptămâni, fiind epuizate în doar câteva zile, în condiţiile în care preţul unui bilet varia între 300.000 ROL şi 700.000 ROL. În ultimii ani, trupa de balet constănţeană a făcut turnee mai mult în străinătate decât în România. Cu "Spărgătorul de nuci" de P.I. Ceaikovski, dar şi cu alte balete, Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" a fost, de pildă, recent, într-un turneu în Germania. Seria spectacolelor din România a început în Capitală şi va continua până în 7 martie în alte 13 oraşe. Spectacolul de balet va avea loc cu participarea extraordinară a prim-soliştilor Teatrului Balşoi din Moscova, balerinii Natalia Kungurzeva şi Hasan Usmanov.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.