Primăria are în vedere două proiecte de amenajare a unor parcuri care să se întindă pe o suprafaţă de 8 ha în zona Nufărul-Velenţa. Indicatorii viitorului Parc Salca au fost deja aprobaţi, săptămâna trecută, în şedinţa de Guvern, în ceea ce priveşte Parcul Trandafirilor, se lucrează la documentaţie.

Parcul Salca se va întinde pe o suprafaţă de aproximativ 34.140 mp pe malul stâng al pârâului Peţa, delimitat după cum urmează: la est - biserica din Cartierul Dimitrie Cantemir, la vest - Complexul Comercial Lotus, la nord - strada Dimitrie Cantemir, la sud - zonă rezidenţială. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 2.750.568 lei, dintre care 30% reprezintă finanţare de la bugetul local, iar 70%  sunt bani alocaţi de la Ministerul Mediului. Proiectul prevede amenajarea unui lac pe o suprafaţă de 5.180 mp, alimentat din Peţa. Parcul va fi dotat cu fântâni cu apă potabilă şi wc-uri ecologice. Lucrarile prevăzute în proiect sunt: săparea şi curaţarea terenului de buruieni şi de pietre, betonarea, nivelarea şi împrăştierea de pământ fertil, amenajarea aleilor cu pietriş, cu borduri din piatră naturală  sau scoarţă de copac, însămânţarea zonelor destinate gazonului, amenajarea zonelor cu arbuşti decorativi, plantarea mai multor specii de arbori de foioase şi conifere. Zona dominantă a parcului va fi constituită din peluze înierbate. Parcul va avea o împrejmuire din gard viu. Accesul principal în parc se va face dinspre strada Meiului, care va intra în reabilitare în acest an, iar accesele secundare, dinspre străzile Kiev, Zorelelor şi dinspre strada Erkel Ferenc (malul drept al Pârâului Peţa), prin realizarea unor poduri pietonale. Contractul cu reprezentanţii Ministerului Mediului ar urma să fie semnat luna viitoare, în aprilie să fie semnat contractul de execuţe, iar lucrările ce sunt prevăzute în proiect ar trebui să demareze la începutul acestei veri. Termenul de execuţie este de nouă luni. Cel de-al doilea proiect al municipalităţii urmăreşte amenajarea a 5,76 ha de teren ca parc de trandafiri, utilizând ca model arhitectural Parcul Victoria State Rose Garden (Australia), construirea unui laborator de cercetare destinat susţinerii parcului de trandafiri, utilarea parcului de trandafiri cu toate cele necesare întreţinerii acestuia, precum şi plantarea a 7.000 de puieţi de trandafiri, reprezentând 900 de soiuri diferite. În zonă, pe lângă cele 8 ha ale municipalităţii, mai sunt alte 8 ha pentru care s-a formulat o serie de cereri de revendicare.