Stingerea rapidă a tatălui Romulus este urmarea tragică a morţii unicei sale fiice, Ioana,  întâmplată abia acum o lună, la numai 41 de ani... Cred asta, pentru că discutând odată cu el şi cu minunata sa soţie, Ileana, despre  scara tragediilor umane, am aşezat drept cea mai dureroasă întâmplare pierderea copilului... "Este - spunea el - o răsturnare a sensului vieţii, de sub povara cărui eveniment nimeni nu se poate ridica!" Şi a citat din folclor versuri şi pilde, pentru că folclorul era pentru el "starea fundamentală a unui popor." 

Era un culegător, cercetător şi păstrător al creaţiilor neamului nostru, mai dăruit şi mai avizat decât cei ce îşi luaseră titlurile academice în branşă... Romulus Vulpescu s-a născut la Oradea în 5 aprilie 1933 şi era foarte mândru de obârşia sa bihoreană. "Sunt singurul scriitor român contemporan, botezat în cristelniţa de la Biserica cu Lună din Oradea, şcolit la Bucureşti şi de aceea sunt naţionalist". A fost  unul dintre cei mai interesanţi oameni de cultură din Europa, prin erudiţie, poate ultimul "uomo universale" din intelectualitatea noastră actuală, atât de îngust specializată. Ştia orice şi foarte mult despre orice. Poet cu sclipitoare înzestrare, a publicat volumele "Poezii" - 1965, "Romulus Vulpescu şi alte poezii" -1970, "Arte & meserie" -1979, "Versuri" - 1995, "Vechituri & novitale" - 2007. Prozator şi dramaturg cu masivă ţinută clasică, a publicat "Exerciţii de stil", - 1967, "Procesul Caragiale-Caion" - 1973. Pamfletar de temut pentru oricine, a tipărit lucrările "Hîncu - ba!", două volume de polemici, de opinii şi controverse "Zodia Cacialmalei" şi "Paznicul puşlamalelor" - 2002.

Traducător calofil, aşezat încă din perioada studenţiei între "clasicii" români ai genului, a dat limbii române într-o remarcabilă ţinută artistică marii clasici ai literaturilor străine: François Villon, 2Opurile magistrului" - 1958, Marcos Ana, "Rădăcinile zorilor" (poezie spaniolă) - 1961, Carolina Maria de Jesus "Strada A, nr. 9" (proză braziliană) 1962, François Rabelais "Gargantua", 1963, "Gargantua şi Pantagruel" - 1968, Dante Alighieri "Vita Nuova" - 1971, Alfred Jarry "Ubu" - 1969, Charles d'Orleans "Poezii" 1975, "Pleada" (ediţie bilingvă) 2005, François Villon (şi anonimi) "Deocheatele" 2005. Pretenţiile lui pentru ţinuta grafică a cărţilor sunt proverbiale. Era atât de meticulos la aşezarea textului în pagină încât o făcea singur, îndelung, dar cu reuşită exemplară, motiv pentru care volumele lui erau evenimente sub toate aspectele. A fost redactor la revista "Manuscris", realizator de emisiuni de radio şi televiziune, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului, senator în Parlamentul României. "Armura noastră - cartea", este un disc "Electrecord"  - (1986), cu 30 de poezii scrise şi rostite de autor, care ne duce la o altă înzestrare specială a lui Romulus Vulpescu - arta dramatică. Autor, regizor, scenograf, director al Teatrului Mic din capitală şi peste toate, actor la nivelul performanţei profesioniste. Răutăcioşii îl acuzau că şi în viaţa personală monta scenarii cu tentă histrionică. Eu nu cred, pentru că la el toate gesturile erau sincere, cu toate riscurile asumate. Fie-mi îngăduit să amintesc în apărarea lui un moment realmente unic, pentru că existenţa lui Romulus Vulpescu a fost caracterizată de un optimism total, debordant, care l-a situat întotdeauna într-o lumină specială...  Când s-a căsătorit cu Ileana, studentă  în anul V la Facultatea de Filologie din Bucureşti, a vuit toată Universitatea. A ţinut să se cunune şi în faţa altarului, lucru de neconceput pentru acele vremuri când ateismul era singura „religie" cultivată în instituţii. Ba mai mult, a invitat personal sute de studenţi şi profesori, inclusiv pe cei de la catedra de socialism ştiinţific. Şi n-o să credeţi, covârşitoarea majoritate a răspuns invitaţiei. Cortegiul s-a întins pe un bulevard întreg.  El a aşteptat mireasa în faţa bisericii, potrivit obiceiului, îmbrăcat în frac şi joben. Ileana se apropia ca o zână plutind între dantele şi voaluri albe... Când trebuia să întâmpine mireasa, tatăl său îl întreabă panicat unde este buchetul pentru Ileana. Dându-şi seama de gafa impardonabilă pe care o făcuse, Romulus s-a repezit spre un măr înflorit din curtea bisericii, a rupt o creangă imensă şi i-a pus-o miresei în braţe!.. A fost un moment de feerie cinematografică hollywoodiană... Blindat de o memorie excepţională care a adunat un tezaur de informaţie copleşitor, de o cultură clasică şi modernă clădită din lecturi prodigioase, era oricând gata să sancţioneze prompt orice eroare. Este proverbială intervenţia lui Vulpescu din anul 1978 la Festivalul internaţional de poezie de la Paris, când Jacques Chirac, pe atunci primarul "oraşului lumină", a citat patru versuri celebre din finalul unei capodopere franceze, "Albatrosul", încheind cu cuvintele "într-adevăr asta e soarta poetului, după cum spunea în poezia sa, Albatrosul, marele nostru Victor Hugo". Din mulţimea de scriitori şi ziarişti prezenţi, doar Vulpescu a sesizat enorma eroare şi «a ţâşnit»: "Vous vous gourez! Il s'agit de Baudelaire!"...În pauză, presa a năvălit peste el şi a păstrat această intervenţie  drept un "eveniment cultural" de excepţie... Nichita Stănescu spunea inspirat: "Romulus Vulpescu este unul dintre rarii scriitori care sunt în acelaşi timp şi propriul lor personaj. Romulus Vulpescu este invenţia lui Romulus Vulpescu, aşa cum Don Quijote este invenţia lui Cervantes" (Gazeta literară, nr.51, 1967).

Şi totuşi, acest impetuos, veşnic tânăr şi ferice Romulus Vulpescu a îmbătânit dintr-odată, într-o lună de zile, fiind înfrânt de durerea morţii copilului său... Asta înseamnă că era un om adevărat şi pe care nu trebuie să-l uităm niciodată...

Mircea BRADU