Polițiștii bihoreni au preluat, miercuri, 18 autoturisme noi, marca Dacia Logan 0,9 TCe, repartizate Inspectoratului de Poliție Județean Bihor de Inspectoratul General al Poliției Române.

Autoturismele nou sosite în parcul auto al Poliției Bihorene fac parte din programul de reînnoire a parcului auto al Poliției Române din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar imaginea acestora a fost schimbată printr-o nouă colantare. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, acestea reduc deficitul de autovehicule de la nivelul structurilor operative, în dotarea cărora vor intra pentru a fi folosite în activităţile zilnice și vor conduce la creşterea capacităţii de acţiune şi a gradului de siguranţă a cetăţenilor. Şapte dintre acestea au fost repartizate la posturile rurale de poliție din județul Bihor, şase au fost distribuite structurii de poliție rutieră, 3 la Poliţia Municipiului Oradea, unul la Poliţia staţiunii Băile Felix şi unul la Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Bihor. Noile autoturisme intrate în dotarea polițiștilor bihoreni sunt modele cu patru uși, echipate cu motor pe benzină, având capacitatea de 900 cm cubi şi 90 de cai putere. Toate autospecialele sunt inscripționate, au rampe de semnalizare acustice și optice, un set de roți suplimentar cu pneuri de iarnă și roată de rezervă, prize pentru stații și acumulatori suplimentari. Autoturismele au număr de înmatriculare provizoriu, urmând a fi înmatriculate pe Inspectoratul de Poliție Județean Bihor.