Ne-am obişnuit prea uşor să exclamăm resemnaţi: Mai bine mai târziu, decât niciodată! atunci când, ajunşi la capătul puterilor, ni se face, totuşi, dreptate sau ni se recunoaşte legitimitatea unui demers. Iertăm şi uităm prea uşor dispreţul la care suntem supuşi de către autorităţi, umilinţa cu care suntem nevoiţi să pornim pe anevoiosul drum al aflării adevărului şi al recunoaşterii lui de către cei care, l-au ferecat în spatele minciunii, aroganţei şi birocraţiei. Pe strada celor 150 de familii bihorene, ai căror întreţinători au fost puşi de Termoelectrica pe drumuri în urma cu doi ani, a răsărit ieri, pentru prima dată, soarele. Justiţia a deliberat ferm, ultimativ şi fără echivoc în favoarea revendicărilor legitime ale disponibilizaţilor, pe care teoretic nu-i mai poate nimeni priva de încasarea contravalorii plăţilor compensatorii la care erau îndreptăţiţi prin lege. Nici o sumă, însă, oricât de mare, nu va putea repara suferinţele acestor dezmoşteniţi ai tranziţiei, nici un gest reparatoriu nu va putea vindeca trauma prin care familiile lor au fost nevoite să treacă în cele 24 de luni în care salariul lui "tati" era jucat la loteria birocraţiei. I-am văzut ieri, pe câţiva dintre temerarii energeticieni, îmbrăţişându-se în stradă, la ieşirea din Palatul de Justiţie, arătând semnul victoriei spre camerele de luat vederi. La scurt timp după pronunţarea sentinţei, corturile ridicate în urmă cu câteva luni în Parcul Traian au fost strânse, boarfele în care s-au cuibărit pentru a protesta prin înfometare au fost încărcate în portbagaje iar locul a fost eliberat şi curăţat. Cine ştie, poate mâine amplasamentul va fi ocupat de ceilalţi 300 de disponibilizaţi de le Electrocentrale, animaţi de succesul foştilor lor ortaci. Când îţi permiţi să investeşti 9 miliarde în echipa de fotbal pentru a salva imaginea unui faliment răsunător al investiţiei banilor publici dar nesocoteşti drepturile salariale ale foştilor angajaţi te poţi aştepta la orice. Cu siguranţă, cea mai mare parte dintre protestatarii care şi-a văzut, iată, visul cu ochii, şi-au petrecut după-amiaza de ieri la o bere, făcând planuri pentru viitor. Cu banii pe care îi vor încasa, încă nu se ştie când, unii speră să-şi plătească datoriile acumulate în ultimii ani, să-şi ajute copii şi chiar să-şi deschidă o mică afacere. Câtă resemnare, atâta naivitate. Preţul celor doi ani de umilinţă şi disperare nu este mai mare decât simbria lunară a unui director general al Termoelectrica. Un mamut energetic care, acum, îşi renegă foştii salariaţi, delimitându-se, prin apărătorii săi, în faţa instanţei, chiar şi în ultima clipă, de orice obligaţii faţă de proprii disponibilizaţi. Tocmai de aceea, soarele care a răsărit, ieri, pe strada celor 150 de familii, este unul cu dinţi. Pentru că este greu de crezut că, la cât dispreţ au dovedit până acum faţă de foştii salariaţi, care şi-au măcinat sănătatea lângă cazanele încinse de cărbunele importat şi vândut pe şpagă de alde Blidaru, conducerea acestei societăţi naţionale va dovedi mai mult respect faţă de justiţie. Chiar dacă o parte din mijloacele fixe de la CET II Oradea sunt puse sub sechestru pentru a fi executate silit, la o adică, până la concurenţa celor 25 de miliarde datorate de Termoelectrica, cumpărători de turbine şi cazane energofage nu găseşti pe toate drumurile...