Ieri dimineaţa, o coadă imensă de peste 8 km de tiruri era formată la Vama Borş, asta din cauza faptului că autorităţile maghiare au fost libere de Rusaliile catolicilor.

Şoferii autotrenurilor erau foarte revoltaţi şi susţineau că din cauza întârzierilor de la punctele de frontieră nu-şi pot onora contractele faţă de clienţii din străinătate, iar angajatorii lor pierd bani. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Bihor, la fiecare sfârşit de săptămână, în punctele de trecere a frontierei de pe graniţa de vest a ţării, traficul se desfăşoară mai greu. Asta pentru că, în weekend, circulaţia automarfarelor este interzisă pe teritoriul Ungariei. Astfel de situaţii au fost înregistrate şi în preajma sărbătorilor pascale de rit catolic. "Stau la rând de dimineaţă de la ora 5.00 şi nu am primit nicio explicaţie. Tot ce am auzit de la unii colegi e că autorităţile maghiare au fost libere, iar noi avem de suferit din cauza sărbătorii lor", ne-a declarat revoltat un şofer de tir. Direcţia Poliţiei de Frontieră Oradea a suplimentat numărul poliţiştilor, iar poliţiştii rutieri au patrulat în zonă, totul pentru prevenirea unor incidente.