O mână de membri PNŢCD Bihor, simpatizanţi şi monarhişti s-au întâlnit ieri dimineaţă la biserica „Trei ierarhi" din Parcul Traian pentru o slujbă religioasă de aniversare a Casei Regale Române. Participanţii, în frunte cu preotul paroh Aurel Puşcaş, le-au cântat la finalul slujbei Majestăţii Sale Regele Mihai I şi reginei Ana un răsunător „La mulţi ani"!

Bineînţeles, prezenţa fostelor capete încoronate în micuţa biserică din Parcul Traian a fost una simbolică, întreaga ceremonie derulându-se în faţa unui portret al reprezentanţilor Casei Regale. După slujbă participanţii s-au deplasat la Muzeul „Iosif Vulcan", unde istorici din cadrul Muzeului Ţării Crişurilor au vorbit celor prezenţi despre istoria regalităţii în România şi semnificaţia zilei de 10 mai.

10 mai în istoria românilor

Istoria primilor doi regi ai românilor - Carol I şi Ferdinand „Întregitorul" se suprapune cu procesul de formare a statului român modern. Domnia următorilor doi regi, Carol al II-lea şi Mihai I, corespunde perioadei zbuciumate a Casei Regale, urgia celui de-Al doilea Război Mondial şi comunismul punând capăt unei pagini deosebite din istoria naţională. Aducerea Casei Regale a reprezentat o fericită opţiune a elitelor conducătoare de la jumătatea secolului al XIX-lea. La 10 mai 1866 este adus în ţară şi instalat ca principe domnitor Carol I, din vechea familie princiară prusacă Hohenzollern-Sigmaringen. Pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, principele german a reuşit în lunga sa domnie de 48 de ani să transforme din temelii o ţară întreagă. Monarhul a ştiut să impună cu tact, gradual, dar mai ales eficient un stil în viaţa publică românească. Biografii lui Carol I sunt cu toţii de acord că în personalitatea acestui conducător s-au regăsit calităţi excepţionale precum ordinea, rigoarea, inteligenţa, echilibrul, punctualitatea, hărnicia, puterea de muncă.
După 10 ani sub suzeranitate otomană, principele Carol foloseşte războiul ruso-turc izbucnit în 1877 drept pretext pentru a obţine independenţa ţării, proclamată în Parlament pe 9 mai, iar pe 10 mai - ziua înscăunării principelui Carol I - ea va fi anunţată în întreaga lume. Carol a condus personal armata română în timpul Războiului de Independenţă, iar la Conferinţa de Pace de la Berlin a intervenit personal pe lângă împăratul Franz-Josef al Austro-Ungariei, împăratul Wilhelm I al Germaniei şi cancelarul Otto von Bismark, respectiv premierul Marii Britanii, Benjamin Disraeli, pentru a obţine recunoaşterea independenţei. Devotamentul său în susţinerea cauzei româneşti i-au atras admiraţia şi laudele publice ale reginei Victoria a Marii Britanii, cu care se înrudea de altfel.
În noul context de la finalul războiului, în care marile puteri garantau noul statut al României, cele două partide din Parlament, liberal şi conservator, au decis proclamarea regatului. Astfel, în 1879 Parlamentul a votat pentru Carol I titlul de Alteţă Regală, iar la 14 martie 1881 a adoptat Legea de ridicare a României la rangul de Regat. În ziua de 10 mai 1881 Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen şi Elisabeta de Wied au fost încoronaţi ca suverani ai României. Actul a avut o dublă importanţă, pe lângă ridicarea prestanţei statului român în faţa marilor puteri, Carol I ca rege al României devenind, din acel moment, egalul regelui Prusiei, potrivit acordului de la Aachen din 1818, care stipulau ierarhia principilor germani.

Coroana regală a fost confecţionată la dorinţa lui Carol din oţelul unui tun turcesc capturat la Plevna şi a fost purtată cu diverse ocazii de toţi regii ţării. Până în 1947 coroana a figurat inclusiv pe stema ţării, iar ziua naţională a fost sărbătorită pe 10 mai. În prezent coroana se află la Muzeul Naţional de Istorie.