Românii au memoria cozilor: sute de oameni la permise auto - Isteria continuă
Sute de oameni aşteptau ieri la ghişeele pentru eliberarea permiselor auto. Două cozi uriaşe se întindeau atât pe strada Republicii, la birourile de Evidenţa Persoanei, cât şi pe strada Dunării, la Serviciul de eliberare a permiselor. Autorităţile au mai deschis un ghişeu tocmai pentru a face faţă solicitării uriaşe din partea populaţiei. Şi la punctul CEC Bank de pe Republicii, unde se achită taxa de preschimbare, coada se întindea afară pe zeci de metri. Pentru a face faţă solicitărilor şi a evita îmbulzeala, funcţionarii au permis accesul persoanelor doar în măsura în care puteau fi deservite civilizat. Intrarea în vigoare pe 19 ianuarie a noului Cod Rutier i-a băgat în viteză pe şoferi. Toţi deţinătorii unui permis auto vor fi obligaţi, conform noii legi, să îşi facă analizele o dată la 10 ani, adică în momentul expirării permisului de conducere. Pentru categoriile A, B şi subcategoriile lor (AM, A1, A2, B1), valabilitatea permisului va fi de 10 ani, iar pentru şoferii profesionişti (respectiv pentru categoriile C, C1, D1, D, BE, C1E, CE, D1E, DE), valabilitatea va fi de 5 ani.
„Începând din 19 ianuarie, dacă permisul este valabil şi se solicită preschimbarea pentru modificarea adresei, a numelui, pentru că este deteriorat sau furat, noul permis va fi un duplicat şi va avea aceeaşi valabilitate", a explicat Săndel Dima, şeful Serviciului Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Bihor. Dima mai crede că dezinformarea este un alt factor care a dus la înmulţirea cererilor de preschimbare a permisului. „Au existat unele zvonuri cum că taxa pentru permisul nou va fi mai mare, ceea ce nu este adevărat, că vechiul model de permis nu mai este valabil în ţările UE, ceea ce este la fel de neadevărat. Noua lege prevede că fişa medicală este necesară o dată la 10 ani, nu la fiecare preschimbare de permis", a menţionat Dima. Mai este de precizat că vechile permise, eliberate înainte de data intrării în vigoare a noii legi, deci inclusiv din 18 ianuarie 2013, rămân valabile până la expirarea perioadei lor de valabilitate. Până pe 19 ianuarie, celor care reuşesc să îşi preschimbe permisul de conducere li se eliberează unul nou, cu o valabilitate de 10 ani, moment în care analizele medicale vor fi oricum obligatorii.
Examenul medical pentru preschimbarea permisului de conducere constă în: conducătorul auto trebuie să meargă mai întâi la medicul de familie care îi eliberează o adeverinţă că nu se află în evidenţă cu boli cronice sau neurologice, mai apoi se prezintă la o policlinică unde trebuie să treacă pe rând prin cabinetele de medicină internă, oftalmologie, ORL, neurologie, psihiatrie, chirurgie generală, ortopedie, analize de sânge, iar în cazul femeilor şi la ginecologie. Cu fişa respectivă, conducătorul auto se prezintă la medicul şef al policlinicii care îl declară apt sau nu pentru a conduce autovehicule, în funcţie de ce a trecut pe fişă fiecare medic specialist în parte. Costul acestor analize medicale variază între 60-150 de lei, în funcţie de policlinica aleasă.



pai articolul e diferit fata de precedentul... pe aceeasi tema adica, unde se spunea clar ca daca-ti schimbi acum permisul perioada de valabilitate ramane aceeasi si pe cel nou, iar acum se scrie ca de fapt e de 10 ani si ca daca il schimbi pana pe 19 ai scapat in fond de vizitele medicale...