Şeful statului, comandant al forţelor armate şi preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, a lăsat, marţi, România fără ministru al Apărării, după ce anterior se dispensase şi de şefii celor mai importante servicii secrete. Preşedintele Traian Băsescu a avut totuşi răbdare să aştepte ca liberalul Teodor Atanasiu să desemneze un succesor agreat de Cotroceni, în locul lui Eugen Bădălan. Abia după ce viceamiralul Gheorghe Marin a fost numit în funcţia de şef al Statului Major General, Băsescu l-a suspendat pe Atanasiu. De fapt, pixul prezidenţial a semnat decretul de numire a lui Marin aproape dintr-o singură mişcare de mână cu suspendarea lui Atanasiu. Conform unei logici elementare, când Băsescu a trimis, la 7 septembrie, ministrului Justiţiei Monica Macovei cererea de începere a urmăririi penale împotriva lui Atanasiu, ar fi fost normal să îşi asume şi actul suspendării controversatului ministru. Preşedintele a fost însă precaut şi şi-a calculat bine mişcările. Cunoscând iminenţa declanşării urmăriri penale şi împotriva şefului SMG, el a părut dispus la compromis. Prin aceasta, preşedintele a evitat eventualele acuzaţii de partizanat politic. Sacrificându-l întâi pe Bădălan, Băsescu poate invoca explicaţia raţională că identitatea de cauze generează o identitate de efecte. Prin urmare, dacă Bădălan a fost trecut pe linie moartă, pe motiv că împotriva sa a fost declanşată urmărirea penală, se impunea ca Atanasiu, aflat într-o situaţie similară, să se supună aceleiaşi rigori, adică să fie de suspendat de la conducerea MApN. Diferenţa dintre cele două cazuri constă însă în motivele care au dus la urmărirea penală, dar mai ales în undele de şoc politice pe care le generează. Plecarea lui Bădălan nu afectează pe nimeni. Mazilirea lui Atanasiu constituie însă o lovitură grea pentru liberali. În plus, Bădălan s-a cerut singur în rezervă, în timp ce Atanasiu s-a încăpăţânat să rămână în scaunul de la MApN, sperând că prin numirea marinarului Marin la SMG evită suspendarea. Cel mai important rezultat al recentelor evoluţii este însă deficitul de credibilitate al instituţiilor desemnate să garanteze Apărarea Naţională, dar şi proasta lor funcţionare, urmare a persistenţei unei sentiment de provizorat. Trebuie spus însă că preşedintele nu este singurul responsabil pentru această stare de lucruri. Imixtiunea politicului în manutanţa Armatei, disensiunile dintre Palate pe tema retragerii trupelor din Irak şi certurile din interiorul Alianţei au concurat pentru ajungerea la această stare de fapt. După ce a scăpat de şefii serviciilor şi l-a înlăturat pe Atanasiu, Traian Băsescu se poate bucura plenar de atribuţiile în domeniul Apărării pe care i le conferă legea fundamentală, dacă Atanasiu nu va demisiona şi liberalii nu vor avea înţelepciunea să desemneze rapid un înlocuitor care să şteargă impresia de politizare a Armatei şi să refacă imaginea MApN. Având în vedere că România nu dispune nici până în prezent de o Strategie de Apărare formulată de Cotroceni şi adoptată de Parlament, după cum cer Constituţia şi Legea 473 din 2004, cetăţenii pot dormi liniştiţi că au un preşedinte care îi poate suplini pe ministrul Apărării şi pe şefii serviciilor secrete.