La 88 de ani de la Marea Unire, s-au schimbat multe lucruri şi nu neapărat în bine. Mai funcţionează încă, de facto, un act revizionist condamnat de mult de istorie: pactul adiţional-secret al tratatului Ribbentrop-Molotov, o reminiscenţă a revizionismului totalitar. Pe de altă parte, unii nu ştiu ce vorbesc sau vor în mod intenţionat să provoace separatism teritorial în România. Există şi provocări strict interne, iar nu doar vise revizioniste de la est sau de la vest. Au fost după 1989 tendinţe de promovare a vechii idei a Ungariei Mari. Dar să nu uităm de vocile, unele oficiale, de la Chişinău care au “revendicat” o Moldovă Mare, de la Nistru până la Carpaţi. Ne-am confruntat, aşadar, cu două idei de acest gen: o Ungarie Mare a Sfântului Ştefan, respectiv o… Moldovă Mare a Sfântului Ştefan. Vor spune unii că sunt lucruri diferite, ca factură. Nu e adevărat. Pentru mine, orice tentativă revizionistă, separatistă, atentează la siguranţa Statului Naţional Unitar Român, punct. Dacă, spre exemplu, mâine ar veni judeţul X şi şi-ar proclama independenţa de Statul Român, chiar dacă e în totalitate locuit de români, s-ar numi tot un act antiromânesc. România nu poate şi nici nu are cum să fie o ţară federală, cantonală. Chiar dacă ne gândim numai la faptul că toate cantoanele elveţiene, toate landurile germane au acelaşi nivel de trai, o contribuţie aproximativă, dacă nu egală, la bugetul statului. A trecut şi Germania prin situaţii de mare criză economică. Asta nu înseamnă că anumite landuri, mai puternice economic, şi-au proclamat independenţa în defavoarea celorlalte. Altfel, nu mai vorbeam azi de o Germanie atât de mare şi de puternică. Iar România e stat naţional-unitar şi trebuie să rămână aşa. Am auzit expresia “Ardealul ţine România”. Mi se pare total neadecvată, ca şi următoarele “Noi nu suntem ardeleni, suntem bănăţeni”, “Noi nu suntem moldoveni, suntem bucovineni”, “Voi sunteţi sudişti, noi suntem ardeleni” etc. Ele nu fac altceva, decât să ne separe. Şi în Muntenia, spre exemplu, sunt foarte multe zone dezvoltate, rurale, dar şi urbane. Bucureştii contribuie cu 30% la produsul intern brut, iar zona petroliferă din jurul Ploieştilor cu încă 5%. Eu nu i-am auzit pe oficialii de la Ploieşi să îşi proclame independenţa teritorială, în afară, desigur, de republicanii de pe timpul lui Caragiale. Dar pe atunci, produsul intern brut depindea de cu totul altceva. De asemenea, în Ardeal, sunt doar câteva zone care prosperă economic (comparativ, că strict social situaţia e aproape aceeaşi peste tot). Asta nu înseamnă ca oraşe ca Oradea sau Cluj-Napoca sau diferite cartiere ori părţi din judeţe să îşi proclame autonomia. Ar fi cea mai mare aiureală, ar fi o absurditate mai mare decât ea însăşi. Relaţiile interumane s-au răcit tot mai mult. E o luptă între conaţionali. Şi pe lângă toate acestea, lumea e tot mai rea. Ne place să ne lăudăm dacă suntem bogaţi, către cei mai săraci decât noi (că altfel nu are nici un efect, nu?). Cui putem noi să ne etalăm lanţurile de aur, jeepurile cu telecomenzi, vilele, decât celor care nu au deloc aşa ceva, că, în faţa altora, care sunt mai bogaţi, devenim complexaţi, timizi. Dacă într-un sat de oameni mai săraci, cineva devine prosper om de afaceri, se dotează rapid cu jeep, brăţări şi lanţuri de aur şi se plimbă pe străzile neasfaltate ale satului, aşa, de “plăcere”, să arate că “cine mi-s io”, să-l vadă concetăţenii lui români, mai săraci şi… “să crape inima-n ei de ciudă”. La templul bisericii mergem tot mai mult pentru a ne etala avuţia mobilă, că altfel nu o pot numi, sau ca să vedem cu ce sunt alţii îmbrăcaţi, spre deosebire de noi, şi să-i bârfim după aceea. Dar am înţeles că tot mai mulţi oameni pleacă pe la “biserici” pentru… magie neagră, pentru a face rău, contra cost sau nu, aproapelui, “vrăjmaşului”, de cele mai multe ori pentru a omorî oameni prin astfel de procedee. Sunt cazuri cutremurătoare care nu au absolut nimic de a face cu învăţătura Domnului Iisus Christos, cu iubirea faţă de Dumnezeu, cu iubirea aproapelui şi a vrăjmaşului pe care El a propovăduit-o. Asemenea monştri nu pot fi numiţi nici clerici şi nici enoriaşi şi nici slujitori ai Lui Dumnezeu sau ai Bisericii. Încercăm, de faţadă sau nu, să fim mai buni cu ocazia sărbătorilor, după care mulţi dintre noi uită de principiile creştine. Unde e dragostea? Unde e respectul faţă de cei mai în vârstă, ocrotirea faţă de ei?! Eeei, sunt multe de spus. Noroc că în România mai există foarte mulţi oameni înţelepţi, curajoşi, creştini adevăraţi, oameni cu respect pentru muncă, valoare, pentru aproapele lor şi, nu în ultimul rând, faţă de ţara lor. Români, haideţi să fim mai uniţi, mai buni, să încercăm să fim creştini, să convieţuim cu toţii în unitate şi dragoste, în respect reciproc. Altfel nu se mai poate. Nu vedeţi în ce hal a ajuns a societatea umană? Ne place aşa? E frumos peisajul social-moral în care ne aflăm? Avem cu ce şi toate motivele în plus pentru a realiza o societate mai bună. Nu avem decât de câştigat prin asta.