Începând de ieri, la Oradea, se desfăşoară lucrările celei de-a treia ediţii a Conferinţei naţionale a multiplicatorilor de informaţie europeană. Evenimentul este organizat de Delegaţia Comisiei Europene în România, în parteneriat cu reţelele judeţene de multiplicatori. Cu acest prilej, a avut loc ceremonia de semnare a Protocoalelor de Parteneriat pentru coordonarea comunicării pe teme europene, între Comisia Europeană şi Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni, acorduri ce au fost semnate în prezenţa lui Jonathan Scheele, şeful Delegaţiei Comisiei Europene, şi a ministrului Integrării Europene, Ene Dinga. La această convenţie au participat aproximativ 100 de persoane, reprezentând administraţiile publice locale, centrele de informare europeană, agenţiile pentru dezvoltare regională, birourile regionale SAPARD, ONG-urile locale, centrele de excelenţă şi biserica ortodoxă. Continuând o tradiţie inaugurată în 2001, Convenţia este un bun prilej pentru consolidarea coeziunii reţelei şi stimularea comunicării pe teme europene la nivel local. Delegaţia Comisiei Europene îşi propune pentru 2005 iniţierea unei noi etape în dezvoltarea reţelei de multiplicatori, prin lansarea unei oferte de parteneriat pentru comunicarea pe teme europene, care este adresată actorilor implicaţi în pregătirea românilor pentru aderare (atât autorităţi publice de la nivel central şi local, cât şi organizaţii nonguvernamentale. În cadrul conferinţei de presă ce a precedat ceremonia de semnare a protocoalelor, Jonathan Scheele a declarat: "Din Uniunea Europeană nu va face parte doar Guvernul României, ci întreaga societate, fiecare cetăţean în parte. Cu atât mai importantă devine comunicarea pe teme europene atât înainte, cât mai ales după momentul aderării. Numai un cetăţean care înţelege beneficiile acestui proces va accepta şi costurile lui. Românii nu vor adera doar la banii Uniunii Europene, ci mai ales la valorile ei". Acesta a mai precizat că, înainte cu 690 de zile de momentul aderării României la Uniunea Europeană, mai sunt destule probleme de rezolvat. Printre acestea se numără adaptarea unora dintre actele normative în vigoare pe teritoriul ţării noastre la legislaţia europeană, dar mai ales implementarea programelor în mediul rural. "Recunosc, comunicarea cu mediul rural nu se desfăşoară aşa cum ne-am dori, mai bine zis nu sunt deloc satisfăcut de această colaborare", a afirmat Jonathan Scheele. În privinţa Autostrăzii "Transilvania", a cărei construcţie este pusă sub semnul întrebării, reprezentantul Comisiei Europene a declarat că Uniunea Europeană nu face presiuni asupra Guvernului pentru renunţarea la contractul cu firma Bechtel. Acesta a precizat că instituţia pe care o reprezintă a avut mai multe întâlniri cu fostul Executiv pe această temă, prilej cu care au fost evidenţiate implicaţiile contractului cu firma Bechtel pe plan macroeconomic şi bugetar. "Mi se pare normal ca noul Guvern să fie preocupat de acest contract şi să recurgă la o analiză a efectelor derulării sale", opina Scheele. În asentimentul acestuia s-a dovedit a fi şi ministrul Integrării Europene, Ene Dinga, care a declarat: "Guvernul vrea să se asigure că legea a fost respectată în momentul atribuirii lucrării. Dacă, în cele din urmă, vom constata că lucrurile nu stau aşa sau dacă preţul nu corespunde cu cel al pieţei la momentul respectiv, Guvernul este dispus să reanalizeze contractul în interesul României".