Te-ai trezit în fiecare dimineaţă la 7 ca să poţi ajunge la şcoală. După 7 ore, ai venit acasă doar pentru a te apuca din nou de învăţat. Ai muncit din greu ca să iei cu bine capacitatea, bacalaureatul şi examenele la facultate. În studenţie ai trăit într-o cameră 2/2 şi ai mâncat pâine cu muştar. Acum, ai o mulţime de diplome îngrămădite într-un dosar, dar eşti angajat pe bani mărunţi la Firma X sau la Corporaţia Y. Nu ai nimic împotrivă să munceşti, doar se spune că orice muncă e nobilă, dar totuşi, şi orice stomac are nevoie de mâncare. Deasupra dosarului cu diplome ai un teanc de facturi ameninţătoare, dar în portofel abia mai ai bani pentru cadoul de Crăciun al mamei. N-ai nici o idee ce vei mânca în următoarea săptămână, dar, de silă, nici nu îţi vine să bagi ceva în gură. Părinţii tăi lucrează de dimineaţa până seara pentru a trăi de azi pe mâine. Nesiguranţa zilei de mâine îi roade nervii mamei tale, care nu mai are bani de medicamente. Bunicul tău a făcut de curând comoţie cerebrală şi a murit. Ştii bine că există ţări în care ar fi putut fi salvat cu aparatură de ultimă oră, dar el a murit într-un spital infect, fără medicamente şi fără să se uite nimeni la el, pentru că bunica nu a mai avut bani să-i dea asistentei. Rămasă singură, se chinuie să trăiască dintr-o pensie de 1.400.000 lei pentru că, deşi în urmă cu trei luni a depus actele pentru pensia de urmaş, nimeni nu s-a deranjat să arunce o privire asupra lor. Oriunde te uiţi, vezi mizerie, bătaie de joc, dezorganizare, nepăsare şi hoţie. De mic mergi pe stradă şi auzi înjurături la adresa conducătorilor şi a ţării tale. Trăieşti într-o ţară pe care nu o mai respectă nimeni: toată lumea o critică, dar nimeni nu face nimic. Nici tu nu vei face nimic pentru România, pentru că încă auzi foarte limpede vorbele tatălui tău "PLEACĂ DIN ŢARA ASTA! AICI NU AI NICI O ŞANSĂ!" Televizorul îţi zâmbeşte urâcios, prezentând imagini din raiul unde visezi tu acum să ajungi. Îţi dai seama că poţi alege: sau îţi vei petrece toată viaţa găsindu-ţi scuze pentru ce nu ai putut face sau te mobilizezi şi pleci spre o viaţă mai bună. Iar apoi, tinerii pleacă, lăsând în urmă o ţară în care străinii văd numai o forţă de muncă ieftină. Ai putea oare condamna un orb că vrea să vadă? Un surd că vrea să audă? Un flămând că vrea să mănânce? Tinerii români trăiesc cu handicapul de a se fi născut în România. Poate că se întreabă în fiecare zi "de ce tocmai ei, de ce tocmai aici?" aşa cum fac toate persoanele cu un handicap. Ai putea oare să-i condamni că vor să trăiască într-un mod mai decent decât cel pe care ţara lor îl oferă? Sunt prea puţini tinerii români care mai speră la un viitor în ţara lor. Se spune că speranţa nu se pierde niciodată, dar majoritatea au pierdut-o.