România democrată
Băsescu îşi savurează victoria, Năstase îşi linge rănile
Putem spune, fără nici o tăgadă, că democraţia în România a triumfat. Confirmarea am avut-o duminică, în urma exerciţiului democratic privind alegerea viitorului preşedinte al României. Deşi câţiva analişti politici îl vedeau preşedinte pe Adrian Năstase, iată că electoratul a votat pentru schimbare. Candidatul Alianţei DA, Traian Băsescu, a întrunit cele mai multe sufragii, în urma unui duel strâns cu candidatul Uniunii PSD+PUR, Adrian Năstase.
Dovedind un adevărat fair-play, ieri, Adrian Năstase şi-a recunoscut înfrângerea, felicitându-l pe cel care l-a surclasat în turul doi al alegerilor.
Câştigătorul cursei pentru preşedinţie, Traian Băsescu, este omul potrivit la locul potrivit, singurul în măsură să producă acea schimbare aşteptată de către electorat. Nu-i va fi deloc uşor, pentru că va trebui să lupte împotriva unei corupţii generalizate, care tinde să devină un pericol pentru siguranţa naţională. Mai mult, va trebui eradicată sărăcia, care, din cauza economiei subterane, reduce nivelul de trai, în cazul multora, sub limita subzistenţei. Traian Băsescu preia o Românie aflată, la ora actuală, asemeni unei corăbii în derivă şi pe care doar domnia sa o mai poate aduce la mal, cu condiţia să stârpească paraziţii economiei româneşti. În rest, îi dorim vânt bun din pupa, şi să fie cu adevărat preşedintele tuturor românilor, iar lozinca electorală "Să trăiţi bine!" să ne "afecteze" pe toţi?



Comentarii
Nu există nici un comentariu.