În ajunul praznicului Sfinţilor Trei Ierarhi - Vasile, Grigore şi Ioan, care se sărbătoreşte azi, în prezenţa PS Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradie, ieri, a avut loc sfinţirea Biserici „Sfinţii Trei Ierarhi", precum şi a troiţei ridicate în cinstea celor care au contribuit la ridicarea lăcaşului de cult situat în cartierul Rogerius.

Biserica cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi", situată pe strada Şelimbărului din cartierul Rogerius s-a dovedit, ieri, neîncăpătoare la sfânta liturghie arhierească, care a fost oficiată de PS Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei. În prezenţa unui sobor de 12 preoţi, în frunte protopoul Dorel Rusu, pr. Cristian Rusu, pr. Silviu Dobai, pr. Dan Lele, dar şi a parohului Ioan Bala şi a preotului co-slujitor Dorin Rad, PS Sofronie a sfinţit Biserica care, azi, îşi sărbătoreşte hramul, dar şi troiţa ridicată în cinstea credincioşilor care au făcut ca acest lăcaş de cult să fie ridicat. Alături de sutele de mireni care au contribuit, din puţinul lor, ca acest proiect să prindă viaţă s-a numărat şi conducerea firmei Repcon, reprezentată de către ing. Mircea Nistreanu, directorul general, ec. Nicolae Bulc, directorul adjunct, respectiv, ing. Liviu Crăciun, directorul firmei. Efortul lor financiar a făcut ca în perioada 2002-2012, într-o zonă a oraşului, unde se constată o penurie a lăcaşelor de cult, să fie zidită, din temelii o biserică care va deservi 715 familii, arondate parohiei, dar şi pe alţi credincioşi. "Piatra de temelie a bisericii s-a pus în anul 2002. În acel an însă, nu s-au executat niciun fel de lucrări, a rămas doar piatra de temelie. În 2003, s-a săpat ceva, unde se află în prezent muzeul bisericii. Un an mai târziu, au început lucrările la demisol, sub toată biserica. În anul 2005, de Florii, pe 24 aprilie, s-a sfinţit demisolul, unde se oficiază şi în prezent slujbele religioase. După anul 2005, biserica s-a extins sus, cu zidurile, acoperişul din tablă de cupru, geamurile termopan, etc. Biserica este placată cu granit, iar încălzirea centrală este prin pardoseală", a declarat părintele paroh Ioan Bala. Fiind prevăzută cu multe geamuri, biserica este foarte luminoasă, are două balcoane, iar în absida din dreapta şi-a găsit locul corul. Preotul paroh spune că iconostasul actual este unul provizoriu până se va face unul masiv din lemn de stejar sculptat. Un plus de originalitate dau bisericii şi frumoasele candelabre făcute de artizanat. „Scopul implicării noastre în această operă de mecenat este spre folosul credincioşilor, dar şi a noastă şi a lucrărilor noastre pe care le-am realizat. Să apere Bunul Dumnezeu toate investiţiile făcute de firma Repcon. Biserica va avea şi o funcţie socială. Vom amenaja cabinete medicale pentru oamenii cu venituri modeste. De asemenea, vom pregăti mâncare, pe care o vom oferi sărmanilor din zonă", ne-a declarat ing. Mircea Nistreanu, directorul general al firmei Repcon. La evenimentul de ieri, peste 700 de enoriaşi au participat la evenimentul de slujire a troiţei, lor alăturându-li-se deputatul Lucia Varga, senatorul Cornel Popa şi fostul viceprimar al Oradiei, Mihai Groza, în mandatul căruia s-au alocat patru locuri pentru construirea de biserici. „Această prea frumoasă biserică, primeşte azi binecuvântarea în ajunul praznicului Sfinţilor Trei Ierarhi, a cărui hram îl poartă. Biserica părintelui paroh Bala este una din cele 64 de biserici în construcţie, iar alte 32 sunt târnosite", a subliniat protopopul de Oradea, Dorel Rusu, care a apreciat munca clericilor bihoreni şi a laicilor, deopotrivă, în a sprijini aceaste lucrări de construire a lăcaşelor de cult. Episcopul Sofronie Drincec crede că Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi", prin amplasarea ei la intrarea, respectiv ieşirea din România, este o binecuvântare pentru călători."Când intră în ţară, biserica părintelul Bala şi Rad este prima pe care o văd străinii sau, când ies din ţară românii, este ultima lor mângâiere. Aceast lăcaş este, prin excelenţă, o cetate de apărare a spiritualităţii ortodoxe", a încheiat PS Sofronie. Partea oficială a slujbei de ieri s-a încheiat cu o agapă.