Situată în frumoasa depresiune Vad-Borod, comuna Bratca este stăjuită la Nord şi Est de Munţii Plopişului şi Munţii Pădurea Craiului la Sud. Este aşezată în estul judeţului Bihor, Bratca fiind a doua comună bihoreană (urmând comunei Bulz) din zona de amonte a Crişului Repede, apă care curge de la est spre vest pe o distanţă de aproximativ 3,5 km, adunând apele afluenţilor: Valea Iadului (Iadei), Valea Boiului, Valea Negruţă, Valea Beznii şi Valea Brătcuţei.

Bratca are un relief format din 2% câmpie şi 80% deal. Atestat documentar în 1435, satul Bratca, alături de Beznea, Lorău, Valea Neagră, Damiş, Ponoară, fiind nominalizat ca "possessio Walachalis", adică sate româneşti. Tradiţia locală atribuie lui Matei Corvin (pe atunci regele Ţării Ungureşti!) cu ocazia unei călătorii consemnate în 1464, înnobilarea locuitorilor din satul Beznea. De atunci datează toponimia bine cunoscută până astăzi: Dealul Crai, Piatra Craiului.

Cu ocazia Sărbătorilor Anului Nou, am petrecut câteva zile pe Valea Brătcuţei, o poartă turistică deschisă către Apuseni, cu un pitoresc aparte, străjuit sinuos de apele Brătcuţei, acum în iarnă molcome şi cu un debit necrezut de mic. La kilometrul patru al drumului forestier Brătcuţa, înainte de platoul mai larg al cartierului caselor de vacanţă, pe partea dreaptă a pârâului privit în amonte, se disting ruinele unei mori de apă, alăturat ei o casă veche, a morarilor probabil. Este vizibilă din drum, doar atunci când vegetaţia luxuriantă care a inundat de ani buni locul nu este în vegetaţie: iarna!

Toate poveştile cu mori, morari şi morăriţe au tâlcul lor, mai mult sau mai puţin cunoscut, interesat fiind în prezent de aceste ruine ale morii de apă de pe Valea Brătcuţei, de anul ultim al măcinişului bucatelor din zonă, cauza opririi morii de apă, aflarea anului de pornire a activităţii ei, alte amănunte, poate chiar poze relevante din vremurile "bune", sunt provocări la care dorim să răspundem în numerele viitoare ale cotidianului Crişana, solicitând sprijinul autorităţilor locale, Ocolului Silvic Privat Brătcuţa, Centrului Turistic Bratca, tuturor localnicilor şi persoanelor doritoare să ne ajute în documentarea acestui subiect.

Deocamdată mulţumim domnului Ciprian Popa, administratorul Hanului Brătcuţei, doamnei Silvia, muzicanţilor formaţiei West, pentru organizarea şi desfãşurarea petrecerii nopţii dintre ani, gazdelor Samuel şi Eugenia Morna pentru posibilitatea cunoaşterii şi preţuirii acestor minunate locuri, a bunilor şi harnicilor ei trăitori: oameni greu încercaţi într-o istorie aspră a secolului trecut (până în aprilie 1919, prin fixarea liniei de demarcaţie între armata română şi cea ungară pe linia Zam-Ciucea-Sighet, frontul cuprindea şi Bratca, locuitorii comunei fiind ţinuţi sub teroare, apoi, prin cedarea Nordului Transilvaniei, în urma Dictatului de la Viena din august 1940, graniţa româno-ungară a ciuntit comuna Bratca: satul Damiş era în teritoriul românesc, iar celelalte sate erau pe teritoriul cedat Ungariei... Nu ştiu încă de când numele numerosului neam al Domocoşilor a fost maghiarizat din neaoşul românesc Dumitru...)

Mulţumiri părintelui paroh Radu Marian, slujitorul tradiţiei bisericii, sfinţind şi binecuvântând Cununa Anului Nou în Biserica Ortodoxă din Bratca, pentru credinţa şi nădejdea credincioşilor. Aşa am ajuns la ruinele morii de apă, de pe Valea Brătcuţei. La poveştile care au ridicat şi au coborât prin vremi aura şi istoria ei, la scrâşnitul dinţilor morii care nu se mai aud, uiumul de făină albă şi bună, pâinea casei cea de toate zilele, coaptă identitar în fiecare cuptor al gospodarilor... La roata morii din Valea Brătcuţei care nu se mai învârteşte, cum ne aminteşte cântecul nu mai face ţac, ţac, ţac, la inima morăriţei, cu fuiorul care-i toarce dorul, poate dorurile de altădată... Priviţi-o, alăturat, fotografia ei distinge mai multe întrebări decât textul nostru. Morarul fără moară, care astăzi urează tuturor cititorilor începutului de an: La Mulţi Ani Fericiţi!

Tiberiu MORARU