Populaţia stabilă a României este de 19.043.767 de persoane, fiind vorba despre cei care au reşedinţa obişnuită în România, a anunţat ieri preşedintele INS, Vergil Voineagu, după ce rezultatele preliminare ale recensământului au fost validate, urmând să fie prezentate Guvernului în prima şedinţă.

Membrii Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi a Locuinţelor au aprobat, ieri, o serie de materiale cu privire la desfăşurarea recensământului şi au validat rezultatele preliminare. Potrivit rezultatelor preliminare ale recensământului, populaţia stabilă a României este de 19.043.767 de persoane, acestea având reşedinţa obişnuită în România, a declarat preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS). Vergil Voineagu a precizat că, până în prezent, au fost procesate 36.809.562 de formulare de recensământ, reprezentând aproximativ 48% din total. Preşedintele INS a mai spus că între datele preliminare ale recensământului şi cele finale, care vor fi anunţate în al doilea semestru al anului viitor, "pot sau nu pot să apară diferenţe". Voineagu a explicat că INS nu a reuşit recenzarea a 2,8% din populaţie, respectiv aproximativ un milion de persoane. El a precizat că în cazul acestor persoane se va încerca recuperarea datelor prin intermediul altor instituţii abilitate. Totodată, răspunzând unei întrebări cu privire la numărul persoanelor plecate în străinătate, Voineagu a spus că pentru a stabili acest număr a fost introdus un formular special, care însă a avut în vedere recenzarea persoanelor plecate din localitatea de domiciliu în străinătate sau în altă localitate, după caz. În prezent, INS a prelucrat 910.264 de asemenea formulare (PPI), însă nu se ştie câte dintre aceste persoane sunt plecare în străinătate şi câte sunt plecate în altă localitate decât cea de domiciliu, a precizat Voineagu. Reuniunea Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi a Locuinţelor 2011 a fost convocată de către Institutul Naţional de Statistică, la solicitarea ministrului Administraţiei şi Internelor, în calitate de preşedinte al CCRPL. După validarea datelor preliminare ale recensământului, acestea vor fi introduse în sistemul electronic fişele de la recensământ, iar în 2013 vor fi anunţate rezultatele finale, a mai spus Mircea Duşa.