Municipalitatea orădeană a anunţat că ieri a fost demarată cea de-a doua etapă a lucrărilor de revitalizare a Cetăţii. Timp de 24 de luni, firma Constructorul Sălard, câştigătoarea licitaţiei, are sarcina de a reabilita şi refuncţionaliza corpurile B, C, D şi E în vederea introducerii în circuitul turistic. Valoarea totală a proiectului este de 51 milioane lei, din care 27, 2 milioane lei (fără TVA) pentru firma de construcţii.

Managerul de proiect, Dumitru Sim, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că luni, 3 iunie, a fost semnat contractul cu firma Constructorul Sălard, câştigătoarea licitaţiei pentru executarea lucrărilor de reabilitare şi revitalizare a Corpurilor B, C, D şi E din Cetatea Oradea, aceeaşi firmă care a realizat şi prima etapă de revitalizare a Cetăţii. "Azi (n.r. - ieri) dimineaţă la ora 8.00 constructorul s-a apucat deja de lucru. Termenul de execuţie este de 24 de luni, astfel că lucrările trebuie finalizate până în iunie 2015", a anunţat Sim, şef al Biroului Turism, Cultură, Regenerare Urbană din cadrul Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primăria Oradea. Lucrările vizează reabilitarea Corpului B cu o suprafață utilă de 3.523 mp, a Corpului C cu o suprafață utilă de 1.955 mp, a Corpului D cu o suprafață utilă de 788 mp și a corpului E cu 2.224 mp. De asemenea, va fi amenajată o parcare în zona intrării principale  pe o suprafaţă de 1.662 mp, va fi construită o rampă de acces cu o lungime de 627 metri şi vor fi introduse reţelele de apă, canalizare şi energie electrică. Dumitru Sim a mai precizat că în Corpul B va fi amenajat Muzeul Cetăţii, Centrul de Restaurare, Galeria de Artă, Casa Căsătoriilor, Centrul de Studii Religioase, Muzeul Multiconfesional, Muzeul Orășenesc; în Corpul C - Galeria de Artă, Centrul de formare și perfecționare, Centrul de Afaceri Nonprofit; în Corpul D - Centrul de Excelență în Domeniul Culturii și Artelor, iar în Corpul E - Centrul Cultural, Centrul de Excelență în Domeniul Culturii și Artelor, Biblioteca Virtuală.

Bolojan: Muzeul, în Cetate!

Prezent la conferință, primarul Ilie Bolojan a menţionat faptul că odată finalizate lucrările, trebuie găsite activităţi care să atragă turişti. "Costurile de întreținere a acestor spații generoase vor fi cu siguranță foarte mari, tocmai de aceea, trebuie să gândim încă de acum activități care să genereze aflux de turiști. Astfel, va trebui să încurajăm inițiativele private, cum ar fi amenajarea unor cafenele, restaurante, magazine de suveniruri sau alte activități care să genereze venituri, cu care să putem acoperi cheltuielile de întreținere. De asemenea, va trebui să găsim soluții viabile și pentru restaurarea zidurilor exterioare care protejează acest obiectiv turistic", a afirmat Bolojan. În acest context, edilul şef al Oradiei şi-a susţinut propunerea de mutare a Muzeului Ţării Crişurilor în Cetatea Oradea. "Locul este suficient. Avem în total peste 11.000 de metri pătraţi de suprafaţă desfăşurată încălzită", susţine primarul, care consideră că dacă muzeul se va muta în clădirea fostei Garmizoane va genera cheltuieli foarte mari bugetului Consiliului Judeţean, ceea ce nu se va întâmpla în cazul în care vor alege să se mute în Cetate.