Un moment deosebit s-a derulat, recent, la Colegiul Tehnic "Unirea" Ştei, când, pentru prima oară după 35 de ani, a avut loc întâlnirea absolvenţilor din promoţia 1978 a Liceului Industrial nr. 2 Oraş Doctor Petru Groza, un eveniment cu totul aparte, deoarece a fost prima promoţie absolventă de liceeni a acestei instituţii de învăţământ.

Cu mult înainte de ora stabilită, 13.00, curtea instituţiei de învăţământ şteiene a început să prindă viaţă, deoarece foştii colegi, majoritatea cu "ghiocei" la tâmple, au dorit să fie prezenţi la acest eveniment, ei fiind întâmpinaţi de prof. ing. Voicu Burta şi prof. ec. Ioan Mateiaş, directorul, respectiv directorul adjunct ai CT "Unirea" Ştei. Cuminţi, cei 23 de "elevi", din 38 absolvenţi, din clasa a XII-a A, profil electromecanic, după ce clopoţelul a sunat s-au îndreptat spre fosta sală de clasă (actuala XI-a A), unde fostul lor diriginte, prof. Moise Pătroi, a dat citire catalogului. Au răspuns prezent Alexandru Albuţ, Francisc Balla, Mihai Benedek, Ioan Buibaş, Viorel Cosma, Traian Crăciun, Alexandru Dobra, Remus Dobra, Floare Dudaş-Cristea, Maria Dulca-Gorgan, Nicolae Fiterău, Viorel Goina, Iustinian Gruie, Viorica Ianc-Judea, Ionel Junc, Mircea Magda, Silviu Ioan Mihuţa, Gheorghe Nastor, Miluţa Păduraru, Sorin Rus, Ionel Simina, Gheorghe Şerban, Nicolae Florian Şucan. Dintre foştii colegi, trei au plecat la cele veşnice, unul este stabilit în Germania, ceilalţi nefiind prezenţi din diferite motive. Ora de diriginţie, care de fapt a durat peste două ore, a fost presărată cu aduceri aminte din timpul şcolii, dar şi cu o prezentare a evoluţiei fiecărui absolvent sub raport profesional şi social pe durata celor 35 de ani, în care mulţi dintre ei nu s-au mai reîntâlnit nici măcar întâmplător. A urmat vizitarea şcolii, ei revăzând cu multă plăcere mina - şcoală, recondiţionată de către actuala conducere, chiar dacă nu mai şcolarizează specializări miniere. Cu toţii au fost plăcut surprinşi de dotările actuale, la standarde europene, ale cabinetelor de specialitate. "Sincer, am fost marcat în mod deosebit asistând la reîntâlnirea din curtea şcolii a foştilor absolvenţi, deşi sunt încetăţenit al acestor întâlniri din postura de fost elev al CN "Samuil Vulcan" Beiuş, cât şi ca director la CT "Unirea" Ştei. Poate că sinceritatea emoţională a acestor absolvenţi provenea şi din faptul că ei nu s-au mai revăzut niciodată de la absolvire într-un cadru organizat. Aşadar, pot afirma că am o experienţă a acestor evenimente, dar această întâlnire pur şi simplu m-a impresionat într-un mod aparte", a spus Ioan Mateiaş. Artizanii acestui eveniment au fost absolvenţii Maria Dulca Gorgan şi Viorel Goina, care, de comun acord cu ceilalţi colegi, au stabilit că următoarea întâlnire va avea loc în 26 septembrie 2014, iar următoarele se vor derula în fiecare an. După-amiază, cu toţii au petrecut la un restaurant, unde s-au depănat multe alte amintiri picante, atât de pe băncile şcolii, cât şi din viaţa de zi cu zi.