Reuniune bilaterală pe tema consumului de droguri
În perioada 26 - 28 aprilie 2006, are loc, la Băile Felix, Reuniunea bilaterală România-Ungaria pe tema reducerii consumului şi traficului de droguri, întâlnire la care participă preşedintele Agenţiei Naţionale Antidrog, chestor şef Pavel Abraham şi Katalin Felvinczi, Coordonatorul Naţional pe Droguri din Ungaria.
Deşi a fost programată ieri la ora 14.00, deschiderea oficială a reuniunii a avut loc câteva zeci de minute mai târziu, din cauza oaspeţilor maghiari care au întârzâiat pentru că nu se aşteptau să găsească drumuri atât de proaste în judeţul Bihor. Întâlnirea a debutat cu o prezentare a situaţiei drogurilor în ţara noastră şi în Ungaria, fiind urmată de un schimb de experienţă între cele două ţări. Pe lângă specialişti din România şi Ungaria în Băile Felix au fost invitaţi şi experţi din judeţele Arad şi Timiş, dar şi reprezentanţi ai unor ONG-uri. Printre organizatorii reuniunii bilaterale s-a numărat şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor, şeful acestei instituţii, chestor Gheorghe Chereji susţinând o prezentare în cadrul schimbului de experienţă şi bune practici desfăşurat ieri. Programul întâlnirii care se va desfăşura pe parcursul a trei zile, mai prevede dezbaterea unor teme precum: cooperarea transfrontalieră şi parteneriatele subregionale pentru reducerea cererii de droguri, elaborarea unui studiu comun privind consumul de droguri în regiunile transfrontaliere ale ambelor ţări, metodologia de elaborare, avizare şi adoptare a Strategiilor Locale Antidrog. Cu acest prilej, va avea loc şi un schimb de experienţă şi de bune practici privind studiul în rândul populaţiei generale privind consumul de droguri şi voluntariatul în combaterea fenomenului drogurilor, între experţii din cele două ţări. Această reuniune se înscrie în activităţile în domeniu, prevăzute a se derula între România şi Ungaria, prin Protocolul bilateral de cooperare în materie de prevenire a abuzului de droguri şi tratament al drogodependenţilor, semnat la 28 octombrie 2005.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.