Ieri, în jurul orei 14.30, o situaţie deosebită cu care s-a confruntat SC Electrica - Sucursala de Distribuţie Oradea, a constat în indisponibilitatea alimentării cu energie electrică a mai multor localităţi. Această indisponibilitate a fost creată de vântul puternic şi grindina (particule de gheaţă între 5-8 mm), care s-au abătut asupra zonei Borş-Palota, ducând astfel la ruperea a 9 stâlpi din axul principal al liniei electrice aeriene de medie tensiune Palota-Tămăşeu, lăsând nealimentaţi cu energie electrică consumatorii localităţilor alimentate din această linie electrică aeriană. Avariile au constat în ruperea a 8 stâlpi de medie tensiune SE5 şi un stâlp special 15014. De asemenea, a fost electrocutată şi o vacă, aflată în acel moment, pe câmp, sub această linie electrică aeriană de medie tensiune. Localităţile afectate au fost : Palota, Tămăşeu, Sântandrei, Borş, Santăul Mic, Santăul Mare, Niuved şi Parhida. Majoritatea consumatorilor au fost reconectaţi, acţiunea de realimentare finalizându-se până la lăsarea serii. Pentru remedierea acestor defecţiuni s-a intervenit rapid, lucrându-se continuu cu echipe complexe, prognozându-se finalizarea completă (schema normală) a lucrărilor în cursul săptămânii. În consecinţă, aceste avarii au repercusiuni negative asupra continuităţii în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor SDFEE Oradea. Ne cerem scuze faţă de clienţii noştri şi, pe această cale, îi asigurăm că depunem toate eforturile să remediem în cel mai scurt timp avariile apărute în instalaţiile electrice ale SDFEE Oradea.