Resursele Umane, partener de succes
La hotelul Continental Oradea, a avut loc o conferinţă cu tema "Resursele Umane, partener de succes", organizată de RoMarketing, în colaborare cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor şi Casa Corpului Didactic Bihor.
Scopul evenimentului a fost de a aduce în atenţia inspectorilor de resurse umane şi a managerilor de companii o temă de actualitate, şi anume poziţia României ca nouă membră a Uniunii Europene. "Reţinerea talentelor în cadrul organizaţiei, Evaluarea personalului, Compensaţii şi beneficii" au fost doar câteva dintre temele de actualitate care s-au discutat, reprezentând preocupările frecvente ale tuturor managerilor din companii. "Este prima conferinţă pe care o organizăm dintr-un şir care urmează şi, în acelaşi timp, sperăm să devină o tradiţie. Anterior acestei conferinţe am înfiinţat primul centru de evaluare a competenţelor pentru profesiile de manager resurse umane, analist resurse umane, formator, manager proiect, director vânzări şi director de magazin", ne-a declarat Simona Bradea, consultant RoMarketing.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.