Restructurare fără disponibilizare la Primăria Oradea?
Aceleaşi "icoane", dar cu alte ecusoane
Funcţionarii din cadrul Primăriei Oradea s-au pus pe mutat mobilier şi dosare încă din primele zile ale anului. După recuperarea fostelor spaţii ale imobilului dinspre strada Tudor Vladimirescu, acestea au şi fost transformate pentru a asigura întregul confort funcţionarilor municipalităţii. Dar aceasta nu este singura schimbare care tulbură apele în instituţie. Noua organigramă vine să alimenteze noi orgolii şi, în acelaşi timp, noi tensiuni. Dacă unii dintre directori au avut parte de retragerea votului de încredere din partea edilului-şef, alţii au fost propulsaţi în funcţiile mult visate.
Prima mişcare a vizat desfiinţarea Administraţiei Patrimoniului Imobiliar, care, se pare, şi-a făcut cu vârf şi îndesat datoria, vânzând cam tot ce a însemnat spaţiu pe raza municipiului. Schimbarea este doar simbolică, deoarece nici un angajat nu a rămas pe drumuri, întregul personal fiind integrat în structurile Primăriei Oradea. Noul serviciu, denumit Direcţia Patrimoniu, s-a ales cu un nou şef, în persoana fostului director economic Marcel Boloş, după ce fostul conducător al instituţiei, Andrei Kraus, a fost "retrogradat" în funcţia de director al Serviciului de Dezvoltare Locală. Una dintre funcţiile de director adjunct al Direcţiei Patrimoniu îi revine lui Mircea Sabău, care se va ocupa de terenuri şi parcări, iar celălalt director adjunct (care, cică, va ocupa funcţia prin concurs) se va ocupa de întreţinerea clădirilor aflate în proprietatea oraşului. Şi Direcţia Economică s-a ales cu un nou director adjunct, în persoana lui Eduard Florea, care va avea în subordine Serviciul Încasări şi Impunere persoane fizice şi juridice. De la Direcţia Tehnică îşi iau "zborul" spre alte cuiburi calde atât fostul directorul general Aurel Giurcă, cât şi unul dintre directorii adjuncţi, Nicolae Păcală. Viaţa zbuciumată a acestora pe timpul în care se ocupau fie de activitatea de investiţii, fie de problemele de mediu i-a cam făcut să clacheze de multe ori, mai ales de faţă cu presa, recurgând astfel la injurii şi la ofens menite să-i intimideze, cel puţin verbal, pe cei care nu le dădeau pace să-şi vadă de treburile oneroase ale Primăriei. Însă, deşi schimbarea este binevenită, se zvoneşte că "recalcitranţii" vor deveni ochii şi urechile primarului, doi având şanse mari să ocupe unul dintre posturile de consilier în cadrul viitorului compartiment de profil. Noua structură va avea un şef şi cinci consilieri, care vor coordona fiecare activităţi pe probleme de mediu, sănătate, învăţământ, etc.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.