Respiro pentru spaţiul verde
Graba cu care funcţionarii Primăriei Oradea s-au apucat să demareze lucrările de construcţie a viitoarei grădiniţe pe locaţia unui spaţiu verde de pe malul Crişului a fost blocată de lipsa avizelor necesare.
În urmă cu o lună, funcţionarii PMO s-au prezentat la noua locaţie în vederea marcării suprafeţei pe care se va ridica obiectivul public. În timp ce angajaţii municipalităţii băteau ţăruşii, reprezentanţii Asociaţiei 102 de pe Sovata îşi înregistrau cererea de chemare în judecată împotriva Consiliului Local Oradea, care a emis hotărâre de atribuire a acestui spaţiu verde pentru construcţia grădiniţei. În acelaşi timp, la Inspectoratul Judeţean de Construcţii Bihor ajungea şi dosarul de autorizare a construcţiei. Însă, după ce inspectorii au analizat documentaţiile depuse, au decis respingerea solicitării. Dosarul autorizării avea o serie de lacune: în primul rând, nu avea avizul Inspectoratului de Stat în Construcţii, necesar în cazul investiţiilor de 10 miliarde lei. De asemenea, fiind o construcţie de importanţă publică cu aglomeraţii de persoane, trebuiau efectuate toate verificările, nu numai cele de rezistenţă şi stabilitate. Astfel, reprezentanţii PMO au omis să facă o evaluare a tuturor factorilor de risc care ar putea afecta sănătatea, atât a locuitorilor, cât şi a copiilor care vor frecventa grădiniţa. De asemenea, nu se face nici o referire la factorii de risc în cazul unui incendiu şi multe alte aspecte care ar putea pune în pericol siguranţa copiilor. "Fără avizul celor de la Inspecţia de Stat în Construcţii Bucureşti noi nu ne putem pronunţa, chiar dacă între timp cei de la PMO îşi completează dosarul cu actele lipsă. Procedura este greoaie, este necesar un termen de cel puţin o lună pentru obţinerea avizului de la Bucureşti", a declarat Adriana Lipoveanu, inspector şef în cadrul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Bihor.
Reprezentanţii Agenţiei de Protecţia Mediului Bihor chestionaţi asupra faptului că au dat aviz pentru sacrificarea unui spaţiu verde au motivat că "zona nu e declarată ca spaţiu verde de către Primărie", deşi se pot vedea clar investiţiile făcute de municipalitatea orădeană în amenajarea acestui spaţiu de recreere, respectiv băncuţe, copaci, iarbă şi nisip pentru copii.
În ceea ce priveşte soarta procesului, funcţionarii PMO nu aveau nici o informaţie despre data primei înfăţişări.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.