Replay Dance Studio dă startul unor noi cursuri de dans
Cei care iubesc dansul şi vor să se menţină în formă au răspuns ieri provocării lansate de "familia" Replay Dance Studio şi au venit la studioul de dans de pe strada Zorelelor nr. 3, din Cantemir, pentru a învăţa să danseze. Până să ajungă însă viitorii cursanţi, fetele din trupa "Addicted" s-au antrenat alături de coregraful Erik Bubui, dând dovadă de mult talent, dar şi precizie în executarea mişcărilor. Trupa s-a înfiinţat acum doi ani şi numără 10 tinere, cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani.
"Inaugurăm în această zi un nou curs de dans. Lumea vine, se înscrie, iar de mâine (n.r. - astăzi, 12 februarie), încep antrenamentele", ne-a declarat Gabriel Hamersmidt (Hammer), unul dintre instructori. Împreună cu colegul său Răzvan Duma ("Eazy"), el îi va iniţia pe cursanţii cu vârste cuprinse între 12 şi 30 de ani în tainele mai multor stiluri de dans, printre care: hip-hop, house, locking, popping, new style, krump, L.A. style etc. De asemenea, Coralia Mladin şi Marina Poinar îi vor antrena pe cei mai mici, cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, care au şi ei oportunitatea de a îmbina plăcut dansul cu jocul. Pentru cei mari, cursul de dans se va desfăşura sâmbăta şi duminica, între orele 12.00-13.30, în vreme ce micuţii sunt aşteptaţi la curs marţea şi joia, între orele 16.30-17.30. "La finele cursului, cei mai talentaţi dintre copii vor fi selectaţi pentru trupele de copii "Baby Boom" şi "B-Babies", iar cei mari vor continua la cursul de avansaţi, la finele căruia vor putea participa la preselecţie pentru a accede în trupele mari "BoomBox", "B-Real", "Innovation", "Addicted", "Ambition", "Puppetz" sau "Dadi Plus", a mai precizat Gabriel Hamersmidt. Cursurile de dans durează două luni, iar preţul acestora este de 60 de lei, la copii, respectiv 80 de lei, la tineri. Pentru cei interesaţi, înscrieri se fac şi în continuare, la studioul de pe strada Zorelelor nr. 3 (zona Cantemir). Informaţii suplimentare la tel. 0741-341.953 - Gabriel Hamersmidt (Hammer).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.