Viceprimarul Rozalia Biro a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, priorităţile Administraţiei Patrimoniului Imobiliar pentru următoarele luni. Astfel, se are în vedere efectuarea atât a unor reparaţii curente, cât şi capitale la o parte din unităţile de învăţământ orădene. Lucrările se vor derula în perioada 15 iunie - 1 septembrie, acum fiind în faza de contractare. În ceea ce priveşte valoarea investiţiilor, Biro Rozalia a precizat că pentru efectuarea reparaţiilor curente şi a igienizărilor la 44 de grădiniţe este nevoie de 390.000 lei, iar pentru alte 33 de unităţi de învăţământ, de 1.060.000 lei. De asemenea, mai sunt vizate lucrări de reparaţii capitale şi investiţii, ale căror valori sunt mult mai mari. Mai exact, viceprimarul Oradiei susţine că acestea vor costa administraţia locală 10,52 milioane lei, dintre care sunt asigurate doar cinci milioane, bani proveniţi atât de la bugetul local, cât şi de la cel de stat. Biro consideră că ar mai putea fi aprobată, tot de la bugetul local, o finanţare suplimentară de 1, 5 milioane lei, însă această sumă nu va acoperi toate lucrările necesare. La categoria de reparaţii capitale şi investiţii sunt prevăzute 16 grădiniţe şi 41 de şcoli şi licee orădene. Pentru ca reparaţiile să fie executate la timp, API intenţionează să formeze echipe de supraveghere a lucrărilor, în care să fie cooptaţi şi reprezentanţi ai şcolilor. La fel se va întâmpla şi cu comisia pentru recepţia lucrărilor, unde vor fi primiţi şi membri ai conducerii unităţilor de învăţământ.