Reparaţii capitale la Biserica din lemn
Josani
Biserica din lemn de stejar încrustat din satul Josani, comuna Măgeşti, a fost construită în anul 1744, deci cu peste 260 de ani în urmă. Cu peste 30 de ani în urmă, a fost declarată monument istoric, ţinându-se cont de frumuseţea stilului, rar întâlnit la alte lăcaşuri ctitorite pe valea Crişului Repede ori chiar în Transilvania, devenind motiv de mândrie pentru localnici.
În decursul celor aproape trei secole, biserica s-a şubrezit, iar acoperişul şi turla necesită chiar a fi înlocuite. Ca urmare a numeroaselor demersuri, monumentul a intrat în reparaţii capitale. Conform informaţiilor furnizate de preotul paroh Ioan Opriş, a fost alocată, în acest sens, suma de aproximativ 390 milioane lei. Primul care şi-a oferit ajutorul a fost dl. Ilie Bolojan, prefect de Bihor, căruia reprezentanţii comunităţii locale au ţinut să-i aducă mulţumiri. Şi cum ar mai fi nevoie de încă o sută de milioane lei pentru finalizarea lucrărilor, Parohia Josani face un apel călduros către cei care pot şi doresc să sponsorizeze refacerea lăcaşului de cult, prin BCR Oradea Parohia Ortodoxă Butan-Măgeşti - filiala Josani, contul RO09RNCB15000000325001 BCR Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.