Renunţare la fumat prin biorezonanţă
Fumătorii care doresc să renunţe la ţigări au la dispoziţie o nouă metodă, cea a biorezonanţei, pe care o pot testa la centrul de terapie inaugurat în această săptămnână de Compania Vita Nova la Oradea.
Cu ajutorul aparatului de biorezonanţă BICOM 2000 se analizează în primă fază spectrul electromagnetic caracteristic nicotinei, utilizându-se ca mostră o ţigară fumată pe jumătate şi stinsă. Apoi, aparatul stabileşte frecvenţele de rezonanţă ale încărcăturii de nicotină din organismul "pacientului", conectat prin doi electrozi, placaţi cu aur, aplicaţi la nivelul palmelor şi un al treilea frontal. În a doua fază, aparatul transmite organismului undele de nicotină recepţionate, dar amplificate de 64 de ori. Undele terapeutice intră în rezonanţă cu moleculele de nicotină care se desprind din legăturile lor şi sunt eliberate în fluxul sanguin, urmând ca acestea să fie eliminate din organism prin intermediul rinichilor. Aceasta necesită însă un consum mai mare de lichide, fiind în fapt a doua etapă a actului terapeutic. "Pacientul" trebuie să consume în prima zi câte 200 mililitri de apă (ceai, sucuri de fructe, apă plată, dar sub nici o formă băuturi carbogazoase) la fiecare jumătate de oră, iar de a doua zi, timp de o lună, aceeaşi cantitate de lichid la fiecare oră (doar pe timp de zi). În cadrul terapiei se utilizează şi un dispozitiv special, de tip chip, în fapt un disc magnetizabil confecţionat dintr-un aliaj special de dimensiunea unei monede de 1000 de lei vechi, care se aplică, după procedură, în regiunea subombilicală. El se păstrează pe corp timp de o lună, având înscrisă mostra de vibraţii terapeutice proprie pacientului. Terapia de renunţare la fumat prin biorezonanţă nu supune "pacientul" la neplăcerile sevrajului, fenomen care este întâlnit la alte metode. Ea necesită o singură şedinţă pe parcursul unei ore, în cadrul căreia se efectuează şi consultaţia, costul unei şedinţe fiind de 399 RON.
Metoda este, însă, contraindicată, în primul rând, femeilor gravide în primele trei luni de sarcină, bolnavilor cu epilepsie, celor cu implanturi metalice mari, dar are şi contraindicaţii secundare: insuficienţa renală şi cardiacă, în aceste cazuri terapia fiind posibilă, dar necesitând medicamente complementare, sub stricta observaţie a medicului. Metoda biorezonanţei nu impune regim alimentar şi nu predispune la îngrăşare. Centrul orădean, situat pe strada Cuza Vodă nr. 10, este deservit de doi medici, un asistent şi un reprezentant medical.
Biorezonanţa pentru renunţarea la fumat este folosită în peste 70 de ţări din lume, rata de succes fiind de 90 la sută la o lună de la terapie, respectiv de 72 la sută la un an de la aceasta. Potrivit dr. Anneliese Bauer, directorul medical al companiei, succesul terapiei este condiţionat de respectarea de către "pacient" a indicaţiilor privind consumul de lichide.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.