Ca şi cum orădenii nu au destul de plătit pentru facturile de întreţinere, acum aceeaşi regie a mai găsit un pretext pentru a stoarce alţi bani de la consumatorii săi. Peste 3.500 de proprietari de case care au contracte cu Electocentrale, precum şi alţi 7.000 de agenţi economici şi asociaţii de proprietari sunt puşi în aceste zile să achite taxe pentru eliberarea de CF-uri în vederea reînnoirii contractelor de furnizare a serviciilor de termoficare.

De câteva zile, fiecare beneficar al contractului de furnizare a serviciilor de termoficare a primit, în poştă, câte o înştiinţare de la CET prin intermediul căreia este informat ca, în termen rezonabil, să se prezinte la sediul de pe Jean Calvin cu o serie de acte în vederea reînnoirii contractelor cu Electrocentrale. Printre actele solicitate se numără şi un CF actualizat, care să nu depăşească 60 de zile de la emiterea sa. În condiţiile în care un astfel de document costă 60 de lei, mii de orădeni s-au revoltat pentru o astfel de cheltuială suplimentară. "99% dintre orădeni nu au CF-urile actualizate la zi. Un astfel de document costă 60 de lei. Nu faptul că îmi cere acest document mă deranjează, ci că le trebuie actualizat. E o cheltuială inutilă. Pe lângă facturile mari pe care le plătim iarna, pe lângă pierderile de pe reţea, acum domnii de la CET vin şi ne mai obligă să cheltuim 60 de lei. Ale cui jocuri le fac? Ale celor de la Cadastru? Pe cine trebuie să mai îmbogăţim?", se întreba, ieri, Mircea Iovan de pe strada Cloşca, care ne-a sesizat în legătură cu această problemă. Acesta a mai subliniat şi faptul că mii de orădeni vor fi puşi pe drumuri, urmând să stea la cozi atât la Oficiul de Cadastru, cât şi la ghişeele Electrocentrale, de pe strada Jean Calvin. Contactat telefonic, Daniel Ţigan, directorul Sec?iei Termoficare de la CET a declarat că, printr-o hotărâre a Consiliului Local Oradea din decembrie 2010, s-a stabilit un nou regulament privind funcţionarea serviciilor de termoficare şi în baza acestuia s-a impus reînnoirea contractelor cu cei 7.000 de abonaţi CET. "Avem 3.500 de contracte cu orădenii care stau la case şi alte 7.000 cu agenţii economici şi asociaţiile de proprietari. Înţeleg că e o cheltuială în plus. Dar aşa prevede regulamentul. CF-ul trebuie să fie actualizat pentru a indica modificările apărute faţă de contractele vechi", a precizat Daniel Ţigan, care s-a prevalat de obligaţiile unui act emis la iniţiativa propriei instituţii pe care o conduce.