Autoritatea de Sănătate Publică Bihor a afişat ieri pe site-ul instituţiei situaţia normativului de personal, precum şi cea a posturilor vacante şi a excedentului de angajaţi, din reţeaua unităţilor sanitare cu paturi din Bihor. Potrivit criteriilor impuse de normativele de personal raportate la numărul de paturi, numeroase secţii ale spitalelor şi centrelor de sănătate bihorene se confruntă cu o lipsă de personal, în timp ce altele dispun de personal excedent. Însă nu toate locurile de muncă au fost declarate vacante. Cele mai multe posturi de medici vacante, o parte cu jumătate de normă, integrare clinică, iar altă parte cu normă întreagă, sunt la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, 21 la număr, de diferite specialităţi, dintre care şase la Unitatea de Primire Urgenţe şi SMURD. De alte şase posturi vacante dispune şi Ambulatoriul de Specialitate al acestei unităţi spitaliceşti. Spitalul Clinic de Copii "dr. Gavril Curteanu" Oradea are nevoie de un medic primar pediatru şi de alţi trei specialişti, neuropsihiatru şi doi ORL-işti. La Maternitatea orădeană au fost declarate trei posturi vacante de medici: un specialist de obstetrică ginecologie şi doi de medicină de laborator. Spitalul Clinic de Neuro-Psihiatrie Oradea dispune de şapte posturi vacante, iar cel de Pneumoftiziologie de două. Singura unitate sanitară cu paturi din Oradea care nu are posturi vacante este Spitalul Clinic de Boli Infecţioase. Serviciul Judeţean de Ambulanţă are la rândul său trei locuri disponibile de medici. În judeţ, cele mai multe posturi vacante, 13 la număr, sunt la Spitalul "dr. Mircea Popa" din Marghita, 11 la Spitalul "Ep. Nicolae Popoviciu" din Beiuş, cărora li se adaugă şapte la Spitalul din Aleşd, opt la cel din Salonta şi trei la Spitalul de Recuperare Medicală Băile Felix. Comitetele directoare sunt obligate să ia de urgenţă măsuri pentru respectarea normativului de personal: după caz, reducerea numărului de medici, acolo unde este depăşită norma medie prevăzută de lege, primii vizaţi fiind medicii care au împlinit vârsta de pensionare, sau organizarea de concurs pe post pentru ocuparea locurilor vacante, inclusiv pentru medicii cu integrare clinică.